Judecatoarea Lamaita Ciocea, de la Curtea de Apel Bucuresti in greva foamei, ca protest impotriva mutarii abuzive la o alta sectie

 

Judecatoarea Lamaita Ciocea, de la Curtea de Apel Bucuresti (CAB), a intrat luni in greva foamei, acuzand conducerea instantei ca intentioneaza sa o mute in mod abuziv la o alta sectie, dupa ce aceea in care lucra a fost desfiintata, si ca nu si-a mai primit salariul.

Curtea de Apel Bucuresti“Voiau sa ma mute la o sectie de contencios administrativ, unde nu detin specializare, unde nu cunosc materia, unde lucrurile sunt extrem de diferite. Eu nu vad sfarsitul acestei situatii de hartuiala neincetata decat prin demisia presedintei Curtii de Apel”, sustine magistratul de la Curtea de Apel Bucuresti.

Pe rolul Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au fost inregistrate, incepand din 2013, cinci actiuni disciplinare impotriva Lamaitei Ciocea.

Printre aspectele vizate de Inspectia Judiciara in cadrul acestor actiuni disciplinare s-a numarat atitudinea nedemna in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, avocati, experti, martori sau justitiabili, dar si refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu.

Intr-un alt dosar, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM a decis mutarea disciplinara a judecatoarei, pentru o perioada de trei luni, la Curtea de Apel Ploiesti. Masura a fost luata dupa ce, in martie 2013, in urma unei dispute cu o grefiera, Ciocea a fortat usa de la biroul acesteia, distrugand yala.

Ulterior, in septembrie 2013, tot CSM a decis, in cazul Lamaitei Ciocea, reducerea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 20% pe o perioada de sase luni, dupa ce judecatoarea a intarziat, in repetate randuri, sa-si motiveze hotararile si a refuzat nejustificat sa primeasca la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de partile din proces. realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie