Presedintele Traian Basescu a aprobat participarea Romaniei la misiunea OSCE din Ucraina
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, dupa Consiliul European de la Bruxelles, ca România are un rol în rezolvarea situatiei din Ucraina, în acest sens aprobând în timpul Consiliului participarea cu personal la misiunea OSCE din Crimeea.
„În timp ce ma aflam în Consiliu, am aprobat participarea cu personal la misiunea OSCE. Deocamdata, viabil este OSCE, deja am aprobat participarea cu experti în intelligence si vom vedea mai departe cu ce vom putea contribui, dar sigur vom avea un rol, pentru ca am probat ca suntem buni cunoscatori ai situatiei din Ucraina si avem si 400.000 de vorbitori de limba româna în Ucraina si 650 de kilometri de frontiera”, a spus Basescu.
Seful statului a mai tinut sa arate ca în interventia avuta în cadrul Consiliului a subliniat faptul ca un mare avantaj al României este ca nu este dependenta de gazul rusesc, iar cei 20% pe care îi importam îi putem substitui în orice moment din alta parte.
„Am subliniat faptul ca România nu are contracte de armament, nu are interese economice majore în relatia cu Federatia Rusa, deci suntem o tara care putem avea oricând o pozitie echilibrata, si din punctul de vedere al independentei energetice, si al exportului de armament si din punct de vedere cultural, ceea ce nu e putin lucru”, a mentionat el.
Despre protejarea drepturilor minoritatilor, Traian Basescu a declarat ca, în discutia care a avut loc în prezenta premierului Ucrainei, i-a cerut în mod expres nu numai sa se stie ca legea este la promulgare dar nu o promulga presedintele interimar, dar si trimiterea ei la Parlament si anularea ei.
„Argumentul a fost ca Ucraina are nevoie acum de un guvern care sa fie mama si tata pentru toti cetatenii ucraineni, fie ei ucraineni, rusi, români, polonezi sau unguri. România are cea de-a doua minoritate, dupa cea rusa, deci ne intereseaza în cel mai înalt grad modul cum e tratata problema minoritatilor”, a mai spus seful statului.
Presedintele Traian Basescu a subliniat si faptul ca „l-a atentionat pe premierul ucrainean asupra faptului ca acest dar minoritatile l-au primit de la Ianukovici si ar fi regretabil ca minoritatile sa se gândeasca ca o putere democratica, proeropeana, le-a luat niste drepturi pe care le-au avut din timpul lui Ianukovici”.
Despre implicarea României în redresarea economica a Ucrainei, presedintele Traian Basescu a spus ca ne vom implica în mod corelat cu partenerii europeni si a mentionat ca acesti bani care se pun la dispozitia Ucrainei reprezinta si contributia României, pentru ca este membru contributor, în BEI, BERD, Fondul Monetar International.
„Nu trebuie sa mergem neaparat cu traista cu bani la Kiev, noi suntem un contributor important în aceste institutii”, a mai spus Traian Basescu.
Despre implicarea României în acel mecanism al Comisiei de coordonare a unor finantari din partea tarilor membre, presedintele Traian Basescu a spus ca „în momentul în care se va face o conferinta a contributorilor pentru Ucraina, nu vom lipsi de acolo cu certitudine, dar sa se organizeze”. Valentina Postelnicu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!