Din 1 martie, contribuabilii cu obligatii fiscale esalonate vor plati dobanzi mai mici Fiscului

 

Dobanzile pe care trebuie sa le achite contribuabilii pentru obligatiile fiscale esalonate la plata au fost micsorate recent, se mentioneaza intr-o ordonanta de urgenta. In plus, nu doar nivelul dobanzilor a fost modificat, ci si una dintre conditiile pe care trebuie sa o indeplineasca contribuabilii pentru a le fi esalonate platile.

dobandaPentru obligatiile fiscale esalonate la plata, dobanzile datorate de contribuabili cu un nivel de risc mic au fost reduse recent, se precizeaza in OUG nr. 8/2014, care a modificat OUG nr. 29/2011.

Mai exact, pe perioada in care le-au fost acordate esalonari la plata, contribuabilii trebuie sa plateasca, incepand cu 1 martie, dobanzi de 0,03% pentru fiecare zi de intarziere, nivelul fiind cu un sfert mai putin decat era prevazut anterior acestei modificari.

Aceste dobanzi trebuie achitate pentru toate obligatiile fiscale esalonate, dar nu se aplica pentru amenzi, obligatii fiscale accesorii, cheltuieli de executare silita, cheltuieli judiciare, sume confiscate, precum si sume reprezentand echivalentul in lei al bunurilor si sumelor confiscate care nu sunt gasite la locul faptei.

In plus, in cazul in care, pentru obligatiile fiscale esalonate la plata, contribuabilul constituie intreaga garantie sub forma scrisorii de garantie bancara si/sau consemnare de mijloace banesti la o unitate a Trezoreriei Statului, dobanda este de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere, din 1 martie, nivelul fiind cu o treime mai mic decat inainte, se arata in noile dispozitii.

Conform legislatiei in vigoare, pentru a le putea fi esalonate obligatiile fiscale, pe langa mijloacele banesti consemnate pe numele contribuabilului la dispozitia organului fiscal, la o unitate a Trezoreriei Statului si scrisoarea de garantie bancara, contribuabilii pot sa constituie garantia si sub forma de:

  • sechestru asiguratoriu asupra bunurilor proprietate a contribuabilului;
  • contract de ipoteca sau gaj in favoarea organului fiscal competent pentru executarea obligatiilor fiscale ale contribuabilului pentru care exista un acord de esalonare la plata, avand ca obiect bunuri proprietate a unei terte persoane; acest bun nu poate sa mai constituie obiect al unei garantii pentru esalonarea la plata a obligatiilor unui alt contribuabil.

Contribuabilul nu trebuie sa aiba pierderi contabile

Potrivit recentului act normativ, una dintre conditiile pe care contribuabilii trebuie sa le indeplineasca pentru a le fi esalonate obligatiile fiscale a fost modificata.

Mai exact, pentru a se incadra in categoria contribuabililor cu risc fiscal mic, contribuabilul nu trebuie sa fi inregistrat pierderi contabile in fiecare an din ultimii 3 ani consecutivi. Aceasta regula se aplica incepand 28 cu februarie.

Anterior, contribuabilul nu trebuia sa fi inregistrat pierderi fiscale in fiecare an din ultimii 3 ani fiscali consecutivi.

In plus, pe langa aceasta conditie modificata, contribuabilul cu risc fiscal mic trebuie sa indeplineasca, la data depunerii cererii pentru esalonarea la plata, cumulativ, urmatoarele conditii, prevazute in OUG nr. 29/2011:

  • nu are fapte inscrise in cazierul fiscal;
  • niciunul dintre administratori si/sau asociati nu a detinut, in ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, calitatea de administrator sau asociat la persoane juridice care au fost lichidate sau la care a fost declansata procedura insolventei si la care au ramas obligatii fiscale neachitate;
  • nu se afla in inactivitate temporara inscrisa la registrul comertului sau in registre tinute de instante judecatoresti competente;
  • nu are obligatii fiscale restante mai mari de 6 luni;
  • in cazul persoanelor juridice, au fost infiintate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii.

Chiar daca are un risc fiscal mic, pentru a i se aproba esalonarea la plata a obligatiilor fiscale, contribuabilul trebuie sa mai indeplineasca cumulativ si aceste conditii:

  • depune o cerere la organul fiscal competent;
  • depune, in cel mult 30 de zile de la data comunicarii certificatului de atestare fiscala, o garantie in valoare de minimum 20% din sumele ce pot fi esalonate la plata si din penalitatile de intarziere aferente obligatiilor fiscale esalonate, inscrise in certificatul de atestare fiscala emis in conditiile OUG nr. 29/2011;
  • depune toate declaratiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, la data eliberarii certificatului de atestare fiscala;
  • constituie garantia, in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicarii acordului de principiu;
  • nu se afla in insolventa;
  • nu se afla in stare de dizolvare;
  • nu i s-a stabilit raspunderea, si/sau raspunderea solidara; daca actele prin care s-a stabilit raspunderea sunt definitive in sistemul cailor  administrative si judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasa raspunderea a fost achitata, conditia este considerata indeplinita.

Alina Botezatu, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie