Noii ministri au depus juramantul de investire

 

Noii ministri ai Cabinetului Ponta III au depus, miercuri, juramântul de învestire la Palatul Cotroceni, ceremonia înregistrând si o premiera: depunerea juramântului de catre ministrul Gabriel Oprea de doua ori, în decurs de câteva ore.

depunere juramantMinistrii care au trecut, marti, de votul Parlamentului, au citit pe rând juramintele, în cadrul ceremoniei de învestire în functie, cu mâna pe Biblie si facându-si apoi cruce.

Presedintele le-a transmis fiecarui ministru câte un mesaj de felicitare, în momentul înmânarii textului juramântului.

Singurul ministru caruia seful statului nu i-a adresat niciun cuvânt, ci doar i-a strâns mâna, a fostcel al Transporturilor, Dan Sova.

În deschiderea evenimentului, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea a facut o remarca catre ministrul Gabriel Oprea: „E istorie, de doua ori în aceeazi zi”, i-a transmis Zgonea lui Oprea, care i-a replicat: „În patru ore”.

Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu, în momentul  în care i-a strâns mâna, „Sa fii sanatos!”.

Seful statului a felicitat noii ministri tineri din Executiv, si i-a spus lui Kelemen Hunor: „Nu ne-am vazut de mult”.

Presedintele Basescu a vorbit mai mult cu noul ministru al Apelor, Doina Pana.

Presedintele Traian Basescu s-a declarat, miercuri seara, la Cotroceni, impresionat de numarul mare de ministri tineri din noul Cabinet, mentionând ca si el a dorit sa promoveze tinerii, iar cu unii a reusit, si cu altii nu.

„Ma impresioneaza numarul mare de ministri tineri”, a spus Basescu, mentionând ca si el a dorit sa promoveze tinerii, iar cu unii dintre acestia a avut succes, iar cu altii nu a avut.

Presedintele a mai spus ca, din acest punct de vedere, poate premierul Ponta va fi mai norocos.

Potrivit lui Basescu, tineretea aduce si mai multa fantezie în exercitarea guvernarii, ceea ce este foarte bine.

Basescu, noilor ministri, la ceremonia de învestire: Sampanie n-am, ca premierul mi-a dat un buget mic

Presedintele Traian Basescu le-a spus noilor ministri, la finalul ceremoniei de depunere a juramintelor de învestitura în functii, ca nu le poate oferi sampanie, pentru ca premierul a alocat Administratiei Prezidentiale un buget mic.

„Mult succes, o guvernare cât mai eficienta! Sampanie nu am, pentru ca premierul mi-a dat un buget mic, asa ca discutati cu el sa v-o dea la Palatul Victoria”, le-a spus Basescu membrilor Cabinetului Ponta, la finalul ceremoniei de la Palatul Cotroceni.

Presedintele Traian Basescu a semnat miercuri, decretul privind revocarea din functie si numirea unor membri ai Guvernului.

Potrivit decretului, se revoca din functia de membru al Guvernului: Daniel Constantin – ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Rovana Plumb – ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Dan Nica – ministrul pentru Societatea Informationala, Nicolae Banicioiu – ministrul Tineretului si Sportului, Constantin Nita – ministrul delegat pentru Energie, Dan-Coman Sova – ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine, Maria Grapini – ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism si Adriana-Doina Pana – ministrul delegat pentru Dialog Social.

Potrivit decretului, se numesc în functia de membru al Guvernului Gabriel Oprea – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Daniel Constantin – viceprim-ministru, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Hunor Kelemen – viceprim-ministru, ministrul Culturii, Ioana-Maria Petrescu – ministrul Finantelor Publice, Korodi Attila – ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Constantin Nita – ministrul Economiei, Alexandru-Razvan Cotovelea – ministrul pentru Societatea Informationala, Nicolae Banicioiu – ministrul Sanatatii, Rovana Plumb – ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, Dan-Coman Sova, ministrul Transporturilor, Gabriela Szabó – ministrul Tineretului si Sportului; Adriana-Doina Pana – ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, Florin-Nicolae Jianu – ministrul delegat pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism, Razvan-Eugen Nicolescu – ministrul delegat pentru Energie, Eugen Nicolicea – ministrul delegat pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan-Dragos-Aureliu Marian-Stanoevici – ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Aurelia Cristea – ministrul delegat pentru Dialog Social.

Potrivit decretului, înceteaza efectele decretelor din 19 si 26 februarie de desemnare a unor ministri interimari. Cristian Fierbinteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie