Instanta a anulat dobanda unui credit de la Banca Romaneasca

 

Un client al grecilor de la Banca Româneasca este fericitul posesor al unui credit cu dobânda zero. Aceasta nu este o oferta speciala, asa ca nu o gasiti la ghisee, ci este rezultatul unei decizii a instantelor, care au eliminat clauza de dobânda din contract pe motiv ca este netransparenta si abuziva.

taxare dobanziBancile din România încep sa practice cele mai mici costuri de crediare din lume – practic, fara dobânda. Nu este vorba de o strategie a departamentelor de marketing, în încercarea de a aduce clienti noi, cât mai degraba de un esec al celor juridice. Acestea din urma au strecurat clauze interpretabile în contractele de credit încheiate în perioada de dinainte de criza, care acum se întorc împotriva lor.

Aceste clauze nu se refereau la lucruri minore, ci chiar la cele mai importante puncte dintr-un contract: modul de calcul si nivelul dobânzilor si comisioanelor.

Dobânda bancii, cea mai proasta afacere pentru clienti

Asta a descoperit si un galatean, A.V., care a luat credit de 20.000 de euro de la grecii de la Banca Româneasca în aprilie 2008, cu scadenta în 25 de ani.

Într-un registru clasic pentru piata din România, un credit este bun fix un an, dupa care se strica de la dobânda. În primul an dobânda creditului luat de A.V. a fost fixa, de 6,9%, dar din al doilea an a devenit 11,3%, dupa ce banca a aplicat o formula interna de calcul, asa cum au procedat si alte institutii de credit din România careau utilizat dobânzi interne pentru calculul dobânzilor. Practic, banca îsi aronda dreptul de a modifica în orice moment dobânda curenta, fara acordul clientului si fara a se raporta la un indicator transparent, desi A.V. sustine,ca functionarii bancii i-au spus, la semnarea contractului, ca dobânda va varia în functie de Euribor.

Perioada coincide cu declansarea crizei financiare si economice la nivel mondial, si cu scaderea dobânzilor de referinta si a celor din pietele interbancare (Euribor, Libor) la minime istorice.

Citeste mai departe pe economica.net

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie