Directorul general Dacia: Dacia va incepe fabricarea motoarelor Euro 6 la finalul acestui an

 

Compania Automobile Dacia va începe fabricarea motoarelor care respecta normele de mediu Euro 6 la finalul acestui an, a declarat, luni, directorul general al companiei, Nicolas Maure, cu prilejul semnarii unor proiecte finantate din fonduri europene.

dacia logoDacia si Centrul de Tehnologie Renault din România (RTR), care fac parte din Polul Auto Muntenia, au semnat, luni, doua proiecte de investitii cu Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial „Cresterea competitivitatii economice”, care vor sprijini Dacia sa testeze noile motoare.

„Proiectul ne va ajuta cu investitii într-un centru de prototipuri vehicule si în bancuri de testare motoare Euro 6”, a spus directorul general al Dacia. Cele doua proiecte de investitii au o valoare cumulata de peste 171 milioane lei (38 milioane euro), iar finantarea nerambursabila este de peste 62 milioane lei (13,7 milioane euro).

Vor fi realizate elemente de infrastructura pentru instalarea noilor linii de fabricatie punte spate 4×4 si matrite pentru cadre laterale si vor fi construite doua hale destinate testarilor de motoare si de autovehicule în conditii de siguranta si fara impact negativ asupra mediului.

Luni, Autoritatea de Management a semnat în total sase proiecte cu Polul Auto Muntenia, pe lânga cele doua proiecte de investitii mai figurând un proiect de cercetare-dezvoltare în valoare totala de 1,2 milioane euro pentru RTR si trei proiecte în valoare totala de 740.000 de euro, prin care se asigura implementarea coordonata a proiectelor.

În urma implementarii proiectelor vor fi create si mentinute 108 locuri de munca, vor fi obtinute trei brevete pentru inovatii, cifra de afaceri la nivelul Polului va creste cu 17%, iar cifra de afaceri din export va creste cu 21%.

Polul Auto Muntenia cuprinde 30 de entitati, din care 21 de societati comerciale si include si autoritati locale si universitati. Cifra de afaceri la nivelul Polului este de 3,1 miliarde euro, iar cifra de afaceri din export este 2,2 miliarde euro.

„Dincolo de investitii, suntem bucurosi ca exista si alti parteneri în Polul de competitivitate, astfel încât proiectul va fi un adevarat embrion pentru judetele Arges si Dâmbovita care va face sa se dezvolte toti partenerii din proiect'”, a mai spus oficialul Dacia. capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie