90% dintre antreprenorii romani spun ca accesul la finantare este foarte dificil

 

Antreprenorii români (90%) spun ca accesul la finantare al antreprenorilor tineri (de sub 40 de ani) este foarte dificil. În România, doar 1 din 100 de tineri decid sa înceapa o afacere pe cont propriu, fata de 1 din 4 tineri în Cehia, Polonia sau Ungaria. Cele mai frecvente cauze invocate sunt lipsa banilor si birocratia, potrivit studiului EY „Antreprenorii vorbesc”.

finante-afacere„Problemele sunt arhicunoscute, iar banii sunt putini. În general, adunând programele oferite de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, din cadrul Ministerului Economiei, se ajunge la un ajutor de stat nerambursabil agregat pentru sprijinirea generarii si dezvoltarii IMM-urilor de 73 mil. euro pentru 2014. Iar daca din aceasta suma scadem programul Schema de minimis, care anul trecut nu s-a implementat, ajungem la un ajutor nerambursabil al statului român (si al statului elvetian prin Programul Elvetiano-Român pentru IMM-uri) de aproximativ 17,3 mil. euro pentru anul 2014. Astfel, în 2014 se estimeaza, de catre aceeasi institutie, prin Directia Generala pentru IMM si Cooperatie (DGIMMC/DIPIMM) ca vor fi ajutati 2.315 antreprenori, cu 13% mai putini decât în 2013, conform calculelor noastre”, a declarat Mihaela Matei, Coordonatorul proiectului EY – „Antreprenorii vorbesc”.

Programele cu numarul cel mai mare de beneficiari vor fi Programul pentru stimularea înfiintarii si dezvoltarii microîntreprinderilor de catre întreprinzatorii tineri – cu 493 de beneficiari, Schema de minimis – cu 555 firme beneficiare si Programul Mihail Kogalniceanu – cu 400 de beneficiari. Cea mai cunoscuta schema pentru întreprinzatorii aflati la început de drum este cea pentru tinerii întreprinzatori, care, în 2014, va avea un buget redus cu aproximativ 700.000 euro, ridicându-se în total la aproximativ 4,7 mil. euro si cu beneficiari estimati de DGIMMC în scadere de la 576 în 2013 la 493 în 2014, adica minus 14%. „Vremurile dificile cer actiuni pe masura. Pentru ca întotdeauna dificultatile conduc la idei noi si creative, în ultimii ani ai recesiunii cunoscute deja ca Marea Recesiune la nivel mondial, a aparut conceptul de crowdfunding, cu rate de crestere anuale fenomenale (conform unor analisti, dublându-se de la an la an)”, a precizat Mihaela Matei.

Ce înseamna crowdfunding si angel investors

La nivel mondial, exista peste 600 de site-uri (unul dintre cele mai mari este kickstarter.com) care ofera crowdfunding, ceea ce înseamna ca îti poti finanta afacerea de la zeci, sute sau chiar mii de „donatori” de sume mici care îti vad proiectul pe net si vor sa te ajute sa îl transformi în realitate. La nivel global, platformele de crowdfunding au adunat fonduri de 2,7 mld. dolari în 2012 pentru mai mult de un milion de campanii si 5,1 mld. dolari în 2013 (estimare de Massolution Crowd Power Solutions). Ceea ce înseamna o crestere de 90% într-un singur an. În 2009, piata se ridica la doar 530 mil. dolari.

„Din pacate, nici solutia crowdfunding-ului nu este foarte accesibila antreprenorilor români, cu exceptia situatiei în care gândesc un produs/serviciu cu piata mondiala pentru a fi interesant pentru crowdfunderii de pe site-uri internationale. Asa cum statul român nu dispune de un buget impresionant pentru sustinerea antreprenorilor, nici românul de rând nu are bani sa dea din buzunar pentru proiecte care pur si simplu i se par interesante. O alta solutie ar fi angel investors. Acestia sunt fosti antreprenori sau antreprenori activi care sunt dispusi sa investeasca în companii la început de drum. Dar, asa cum statul român si românul de rând nu au bani pentru investitii în antreprenori, nici antreprenorii români nu au, de multe ori, timp, bani si disponibilitate pentru a se implica în astfel de proiecte. Când te zbati sa pastrezi vânzarile la nivelul de anul trecut sau sa obtii o crestere oarecare, nu mai ai timp sa te gândesti si la afacerile altora, chiar daca aceasta ar însemna un potential de profit si pentru tine. Cu atât mai laudabili sunt antreprenorii care îsi împart timpul si banii pentru investitii în companii în zona pre-seed si seed”, potrivit studiului.

Fondurile UE, misiune imposibila

De asemenea, mai sunt si fondurile UE care par o nebuloasa pentru niste companii aflate la început, fara resurse de timp si bani pentru a explora aceste optiuni. Sunt multe companii cu istoric de zeci de ani pe piata româneasca ce s-au lasat pagubase în descurcarea itelor fondurilor europene, cu atât mai mult companiile-boboc.

În studiu se mai spune ca din pacate, intentiile bune nu sunt dublate de multe ori de efecte vizibile, pur si simplu pentru ca în UE nu exista pragmatismul si spiritul de initiativa necesare, iar de la idee la proiecte UE viabile de sprijinire a antreprenorilor e cale lunga, ceea ce înseamna ca afacerile la început de drum ramân cu doua optiuni. „Prima optiune ar fi sa gândeasca global si sa creeze servicii/produse pentru piata globala, ceea ce cu multa munca si mult networking ar putea conduce la finantari de la investitori straini de venture capital sau angel investors. A doua optiune pentru antreprenorii care vor sa munceasca pe cont propriu si sa construiasca o companie de la zero, dar fara sa vizeze pietele globale, e reprezentata de sursele cunoscute de când lumea: economiile personale, banii de la parinti si banii de la prieteni”, se mai spune în studiu. Costin Nitu, curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie