Plafonarea comisioanelor interbancare si interzicerea platilor cash pot afecta piata bancara in 2014
I. Plafonarea comisioanelor interbancare
Ultimele date publicate de Banca Nationala a României, validate si agregate doar la nivel de 1 septembrie anul 2013, ne arata ca au fost emise 42,06 de miloane de carduri în România postdecembrista. Dintre acestea, doar 14,14 milioane sunt înca active în prezent (evident, sunt consumatori cu mai mult de un card, deci asta nu înseamna nici macar 14,14 milioane români. Asupra tranzactiilor efectuate cu aceste carduri se aplica celebrele comisioane interbancare percepute la platile cu carduri, atunci când românii folosesc unul dintre cele 127.000 de terminale POS.
Si totusi, care este procesul „din spate“ în momentul în care „platesti“ cu cardul într-un magazin? E nevoie de cinci „parti“ care sa colaboreze pentru ca tranzactia ta sa fie fara probleme – o companie de carduri (gen Visa si Mastercard), banca „ta“, banca „magazinului“, plus un operator „invizibil“ din spate, care se ocupa ca aceste milioane de regularizari si procesari, plus milioane de transferuri bancare sa functioneze, ca sistem, ireprosabil. A cincea parte este chiar consumatorul, cel care pleaca din magazin cu produsul dorit fara sa-si bata capul cu întregul sistem – dar el nu plateste direct pentru acest sistem.
Care e problema principala într-un astfel de sistem?
Cine achita nota de plata pentru acele terminale, pentru tot sistemul bancar, pentru plimbarea acestor bani de colo colo. În general, comisioanele sunt suportate de comercianti, pentru tranzactiile la POS. Costul întregului sistem se „împarte“ pe fiecare card, pe fiecare tranzactie. Cum însa în România numarul de POS-uri este limitat si alternativa cash e preferata de foarte multi oameni, intentia statului ar trebui sa fie aceea de a sustine sistemul bancar, sistem care îi aduce si mai multe taxe si impozite. Însa scaderea comisioanelor poate conduce la scoaterea anumitor tipuri de carduri si la costuri suplimentare pentru oamenii care folosesc cardurile existente deja pe piata, în conditiile în care platile de la comercianti se micsoreaza.
De aici, intentia Uniunii Europene (pentru ca de acolo vine ideea plafonarii comisioanelor interbancare) ca am putea aplica, otova, aceeasi rata si în România, si Marea Britanie, si în Spania, si în Italia, este una fundamental ilogica. O plafonare în economie conduce întotdeauna la distorsiuni importante (ca e vorba de plafonarea preturilor, plafonarea unei rate de schimb fata de o valuta forte, sau plafonarea dobânzilor); la fel va fi si cu aceasta plafonare, mai ales ca nu este propus un calendar gradual, ci o ordonanta de urgenta care ar trebui sa reglementeze schimbarea, în stil mioritic, peste noapte. Ba mai mult, România vrea sa nici nu „beneficieze“ de cele 22 de luni de care ar putea beneficia pentru alinierea legislatiei, noi ne grabim sa fim primii care operam modificarea. Este un pas gresit.
În Spania, un experiment local a demonstrat ca o înjumatatire a comisioanelor între 2006 si 2010 a condus la costuri mai mari pentru consumatorii care folosesc cardul – doua miliarde de euro în plus, dar acolo populatia e mai numeroasa. Bancile îsi scot „pârleala“ de la consumatori; daca le este limitat procentajul aplicat comerciantilor, nu veti vedea o banca sa umble prin propriile buzunare pentru maruntis pentru fiecare tranzactie cu cele 14,14 milioane de carduri.
II. Interzicerea platilor cash
Economistii de pretutindeni spun ca o functie principala a monedei este aceea de a fi stoc de valoare si obiect de tranzactie. A interzice brusc, la fel ca în primul caz, platile cash care depasesc 10.000 de lei înseamna a transfera catre economia neagra o serie de tranzactii imobiliare, financiare, de împrumut sau de alte tipuri care, în momentul de fata, se desfasoara legal, fara nicio problema. Intentia de a transfera mai multe tranzactii în zona impozitata si bancarizata – lucru urmarit prin aceasta propunere de politica publica – este total subminata de formularea aceastei propuneri, în fapt.
În loc sa încurajezi în vremea crizei tranzactiile si rotirea banilor în economie (o masura care poate revigora considerabil anumite sectoare economice), a interzice platile cash înseamna, de fapt, a îi pune în situatii imposibile pe întreprinzatorii ce doresc sa achizitioneze teren sau sa împrumute sume mai mari de bani. Întrucât bancile nu mai dau credite, întreaga economie semiformala, bazata pe împrumuturi în familie, pe mici cooperative de credit, pe casele de ajutor reciproc, care functioneaza toate într-un sistem bazat, în primul rând, pe cash si încredere, ar fi încetinita (iar cei care ar mai opera în ea ar trece în ilegalitate).
Avem solutii?
Schimbarea fundamentala a comportamentului oamenilor nu se poate face decât cu un plan coerent, un plan care sustine, de fapt, cardul bancar si folosirea lui (inclusiv de catre pensionari), adaptarea oamenilor la platile moderne, eliminarea unor bariere birocratice si extinderea sistemelor de plata cu cardul, sisteme destul de reduse ca numar în prezent. Un plan national, care ar avea în vedere reducerea folosirii cashului, ar trebui, în acelasi timp, sa se preocupe de terminalele POS si existenta lor, inclusiv pentru plata serviciilor comunale sau de stat, ar trebui sa încurajeze si nu sa submineze folosirea pe scara larga a sistemului bancar. De asemenea, ar trebui gândita o educatie financiara la nivel national într-un parteneriat atent selectat, probabil al Guvernului, Ministerului Finantelor, Bancii Nationale, în asociere cu Asociatia Româna a Bancilor. Razvan Orasanu, capital.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!