Judecatorii CCR au stabilit ca prevederile privind prezentarea la comisiile parlamentare si traseismul politic sunt neconstitutionale
Judecatorii Curtii Constitutionale au stabilit, în urma analizei proiectului de revizuire a Constiutiei, ca acea modificare potrivit careia persoanele fizice si juridice sunt obligate sa se prezinte în fata unei comisii parlamentare este neconstitutionala.
Potrivit minutei redactate în urma analizei textului de lege, Curtea Constitutionala considera neconstitutionala acea prevedere din articolul 64, alineatul 4, referitoare la obligatia persoanelor de drept public, persoanelor juridice private si persoanelor fizice de a se prezenta direct sau prin reprezentant legal, dupa caz, în fata unei comisii parlamentare.
În plus, CC considera neconstitutionala completarea adusa articolului 70, alinatul 2, litera e, referitoare la încetarea calitatii de deputat sau de senator la data demisiei din partidul politic sau formatiunea politica din partea careia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid.
CC mai considera neconstitutionala eliminarea din legea fundamentala a tezelor a doua si a treia ale alineatului 2, din articolul 72, referitoare la competenta Parchetului de pe lânga ÎCCJ, de urmarire si trimitere în judecata, respectiv la competenta de judecata a ÎCCJ, cu privire la senatori si deputati.Valentina Postelnicu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!