Agentii economici din energie sustin ca liberalizarea pietei gazelor naturale este exclusiv un proiect teoretic

 

Agentii economici din energie cer autoritatilor sa rezolve rapid situatia din energia electrica si gazele naturale, tara noastra riscând, în caz contrar, pierderea investitorilor straini, conform unei scrisori deschise trimise ieri redactiei si intitulate: „România trebuie sa îsi refaca politicile de energie electrica si de gaze naturale sau se va confrunta cu dezindustrializarea”.

companii producatoare gaze si energie electrica„Daca România nu va implementa rapid masuri substantiale pentru rezolvarea situatiei din domeniile de energie electrica si de gaze naturale, riscul relocarii se transforma în realitate, în scurt timp. Povara costurilor uriase si artificiale care ameninta industriile producatoare are, de asemenea, consecinte potential ireparabile asupra economiei nationale”, se arata în comunicat.

Semnatarii sut de parere ca, în ciuda „asa-zisei strategii publice de axare pe industria nationala”, ca motor al cresterii economice, tara noastra se afla „într-o situatie disperata”, întrucât distorsiunile provenite de la politicile privind electricitatea si gazul natural (care au continuat în ultimul an) au avut un impact negativ semnificativ asupra competitivitatii industriilor energo-intensive din România si, în cele din urma, asupra sustenabilitatii si a viitorului acestor industrii.

Mai mult decât atât, cresterea artificiala a pretului la gazul natural, „ca rezultat al asa-zisei liberalizari a pietei”, duce la costuri de operare pentru companiile industriale autohtone „la niveluri incomparabile cu ale oricaruia dintre competitorii nostri”.

„Va atragem, respectuos, atentia ca liberalizarea pietei gazelor naturale este exclusiv un proiect teoretic, deoarece îi lipseste prima cerinta pentru o asemenea piata: posibilitatea reala de a alege furnizorul. În realitate, acest proiect nu face decât sa alinieze pretul gazului din productia interna la cel de import, fara sa ofere consumatorilor posibilitatea alegerii furnizorului. În schimb, conduce la o crestere de circa 160% a pretului gazului din productia interna, ceea ce înseamna o majorare a facturii de peste 70%, în mai putin de doi ani. Nicio companie nu poate suporta o asemenea scumpire”, transmit agentii economici din energie.

*  Importanta independentei energetice    

Semnatarii sustin ca, în prezent, nu avem alta solutie decât sa cumparam gazul de la un singur furnizor principal pentru Europa de Est, dat fiind faptul ca nu a fost creata o infrastructura pentru a putea alege, iar „consecinta este ca vom fi obligati sa achitam un pret mult mai mare la gaz decât cel platit de competitorii nostri din regiunea Marii Negre. În plus, pretul gazului de import este mai mare decât cel înregistrat pe principalele piete europene, transformând România dintr-o tara competitiva, într-una care are cele mai mari costuri”.

Autorii scrisorii deschise subliniaza ca tara noastra are nevoie de o perioada de tranzitie (în conformitate cu reglementarile Uniunii Europene) pâna când vor fi întrunite conditiile pentru o piata libera si competitiva.

„O asemenea perioada va putea fi folosita pentru dezvoltarea atât a unor surse alternative de gaze naturale, care sa elimine dependenta energetica, cât si a unui cadru de reglementari operational.Piata gazelor naturale, asa cum este ea acum, nu numai ca nu favorizeaza competitia, dar ne pune într-o situatie critica. În plus, procesul subventionarii energiei regenerabile, care a crescut exploziv într-o perioada scurta de timp, nu este implementat si administrat într-o maniera eficienta din punct de vedere al costurilor, facând ca industria din România sa devina tot mai putin competitiva”, potrivit comunicatului.

*  Energia verde nu duce la scaderea facturii    

Semnatarii mai sunt de parere ca presupunerea conform careia energia verde ar duce la o scadere a preturilor energiei s-a dovedit falsa, luând în considerare ca pretul mediu de piata pentru un MWh este mai mare comparativ cu anul trecut, fata de cel al competitorilor nostri, atât din Uniunea Europeana, cât si din regiunea Marii Negre. Consumatorii industriali au platit, în 2013, cu 21% mai mult pentru fiecare MWh, comparativ cu 2010. În plus, companiile autohtone au un cost mediu al energiei electrice de 80 de dolari/MWh, în vreme ce competitorii lor platesc aproximativ 50 de dolari/MWh în Germania, 60 de dolari/MWh în Franta sau mai putin de 40 de dolari/MWh în Statele Unite ale Americii. În tara noastra, peste 30 de dolari/MWh din pretul energiei electrice reprezinta exclusiv subventii, precum eco-taxele pentru energia regenerabila si pentru cogenerare, tarife de transport si de infrastructura.

„Consumatorii industriali nu ar trebui sa plateasca mai mult de o cota parte corecta din costurile pentru tehnologii regenerabile. Desi întelegem beneficiile potentiale pentru mediu ale unor surse ecologice de energie, solicitam autoritatilor sa reanalizeze dezechilibrele generate de subventii. Industrii care au investit peste 10 miliarde de euro, direct în economia româneasca si care angajeaza peste 500.000 de oameni sunt obligate sa sprijine sectoare care creeaza cel mult 4.000 de locuri de munca. Vrem sa subliniem ca un asemenea model va duce, într-o perioada foarte scurta de timp, la relocarea industriei catre economii mai prietenoase, lasând în urma sute de mii de someri români si ducând la pierderea atractivitatii tarii pentru investitori”, subliniaza agentii economici din energie.

Semnatarii mai amintesc ca normele europene stipuleaza deja posibilitatea ca statele membre sa ofere exceptari de la plata eco-taxelor de 80-85%, ca parte a programului de reindustrializare a Europei. Consumatorii industriali de energie nu trebuie pedepsiti pentru ca vor sa îsi dezvolte afacerile în România si nu ar trebui sa plateasca mai mult decât este corect pentru energiile verzi sau pentru gaz.

Totodata, autorii scrisorii deschise opineaza ca tara noastra trebuie sa se alinieze la actualele tendinte din Uniunea Europeana si din întreaga lume si sa se concentreze pe viitorul economiei pe termen lung, oferind industriilor locale un tratament corect, care sa vina în sprijinul competitivitatii. Alternativa este ca, în urmatoarele câteva luni, ne vom confrunta cu o închidere masiva a unor sectoare de productie si cu reducerea generala a activitatii companiilor industriale. Si pentru populatie, cresterea facturilor la energie (pâna în 2018) va fi mai mare decât cresterea veniturilor, astfel încât se va mari în mod apreciabil grupul consumatorilor vulnerabili si, ca urmare, marimea fondurilor de protectie sociala necesare. Bugetul de stat nu va putea asigura aceste fonduri suplimentare, la care se adauga cele rezultate si dintr-o crestere substantiala a numarului de someri.

„Având în vedere cele expuse, va solicitam sa aplicati de urgenta solutii pentru salvarea companiilor industriale din România si pentru o politica echilibrata si corecta în domeniul energiei, atât pentru sectorul industrial, cât si pentru populatie”, încheie semnatarii.

Scrisoarea a fost redactata de membrii Asociatiei Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC), a Confederatiei Patronale din Industrie, Agricultura, Constructii si Servicii din România (Conpirom), a altor federatii patronale, a Confederatiei Nationale Sindicale Cartel ALFA si a federatiilor membre din industria metalurgica, chimie si petrochimie, organizatii care reprezinta peste 500.000 de angajati si 3.500 de companii din România. Documentul le este adresat presedintelui Traian Basescu, premierului Victor Ponta, tuturor parlamentarilor, ministrilor Economiei si Energiei, presedintelui ANRE, sefului misiunii FMI în România, precum si celui al reprezentantei Comisiei Europene în tara noastra. V.B. bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie