Transelectrica si Transgaz au fost transferate de la Ministerul Finantelor la Secretariatul General al Guvernului – Surse
Executivul a adoptat, pe furis, în sedinta de miercuri, o ordonanta prin care trece Transelectrica si Transgaz din subordinea Ministerului Finantelor, controlat de PNL, în cea a Secretariatului General al Guvernului (SGG), ne-au spus mai multe surse politice. Actul normativ ticluit în laboratoarele PSD a fost un secret bine pazit de social-democrati, ca sa nu afle liberalii, fiind prinsi cu dificultatile remanierii unor ministri. Ordonanta nu a fost publicata în Monitorul Oficial ieri, pâna la închiderea editiei. Nici actionarii celor doua companii nu au fost anuntati prin intermediul Bursei de Valori.
Sursele noastre afirma: „Indiferent de secretomania din jurul acestui transfer, actionarii trebuiau anuntati. Sunt investitori pentru care conteaza cine sunt partenerii majoritari din cele doua companii energetice strategice, chiar daca, în esenta, tot statul detine controlul. Din pacate, aceste companii sufera din nou în urma instabilitatii politice dupa ce pareau ca si-au gasit linistea sub un management profesionist”.
Prin Transelectrica si Transgaz se zvoneste ca transferul la SGG va aduce noi administratori si noi directori în cele doua societati, în ciuda faptului ca cei actuali au fost numiti în baza ordonantei 109, privind managementul profesionist în companiile de stat. Mai multe voci din Transelectrica dau ca sigure primele schimbari la nivelul directoratului în cursul zilei de astazi, când este programata o sedinta a Consiliului de Supraveghere, în care ar trebui aprobate sau respinse contractele de mandat ale membrilor directoratului.
De altfel, Dan Sandu, unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere (CS) al Transelectrica, si-a dat demisia pe 11 februarie si ar urma sa fie înlocuit temporar de Remus Vulpescu, pâna la când AGA va face o noua numire. Sursele noastre mai afirma ca aceasta AGA ar urma sa aduca mai multe schimbari în CS, pe „modelul” de la Tarom si CFR.
Sunt si opinii potrivit carora sunt greu de schimbat membrii Consiliului de Supraveghere al Transelectrica si cei ai Consiliului de Administratie al Transgaz: „Ei au fost aprobati de actionarii societatilor si au planurile de administrare avizate. Conform mandatelor, ei trebuie evaluati dupa un an de activitate pentru a vedea daca trebuie bonificati sau schimbati. Numirea si evaluarea directorilor reprezinta apanajul administratorilor, nu al actionarilor”.
Surse din piata de energie sustin ca transferul Transelectrica si Transgaz la SGG nu are absolut nicio justificare economica si i-ar putea speria pe viitorii investitori de la companiile energetice care sunt programate pentru listare în acest an: „Rezultatele financiare ale companiilor s-au îmbunatatit sub management profesionist. Transelectrica a realizat cu succes o emisiune de obligatiuni pentru finantarea investitiilor si refinantarea vechilor împrumuturi. Transportatorii nationali de energie si de gaze urmau sa implementeze, înca din acest an, un program ambitios de investitii, care cu siguranta va fi amânat din cauza schimbarilor politice. Exista riscul ca cele doua societati sa nu-si îndeplineasca obligatiile din obtinerea certificarilor preliminare a operatori de transport si sistem de la ANRE (reglementatorul pietei). Aceasta instabilitate i-ar putea îndeparta pe viitorii investitori de la societatile energetice care urmeaza sa fie listate”.
Nicolae Ghergus, directorul general al Confident Invest, ne-a declarat ca, din punct de vedere formal, transferul Transelectrica si Transgaz la SGG nu înseamna foarte mult: „Tot Statul este actionar si tot vor exista aceleasi suspiciuni de hotie si de proasta guvernanta din partea celorlalti actionari. Ca fura dreapta sau stânga, conteaza mai putin. Daca si-ar transparentiza fiecare comisioanele, desigur, piata ar putea reactiona pozitiv sau negativ si am putea analiza avantajele sau dezavantajele”.
Alexandru Elian, director în cadrul Transilvania Capital, ne-a spus ca instabilitatea politica si conflictul dintre PSD si PNL reprezinta un semnal prost pentru piata noastra de capital în general, nu numai pentru Transelectrica si Transgaz. Domnia sa sustine ca investitorii si actionarii vor judeca si sanctiona în consecinta daca administrarea celor doua companii sub „umbrela SGG” va fi mai buna sau mai proasta. Alina Toma Vereha, bursa.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!