„Education on Tour” – Eveniment dedicat ofertelor de studii superioare in strainatate

 

Universitati din Danemarca si Suedia îsi vor prezenta ofertele de studii gratuite de licenta si master, în limba engleza, la Bucuresti, în cadrul evenimentului „Education on Tour”, informeaza organizatorii.

targ de joburiEvenimentul va avea loc pe 21 februarie, între orele 14.00 si 17.00, la Hotelul Novotel din Bucuresti. Elevii si studentii interesati sa-si continue studiile în strainatate vor putea discuta personal cu reprezentantii universitatilor despre programele oferite si conditiile de aplicare. Participarea este gratuita, iar înscrierile se fac pe site-ul www.eef.ro.

Învatamântul scandinav este gratuit pentru studentii din Uniunea Europeana si este printre cele mai bine cotate în topurile globale, remarcându-se prin calitatea si dimensiunea aplicata a programelor de licenta si master în limba engleza, precum si oportunitatile de angajare dupa absolvire. Materiile si subiectele sunt special concepute de catre firme si companii, de catre potentialii angajatori, astfel încât atunci când studentul se lanseaza pe piata muncii, sa fie perfect pregatit sa activeze în domeniul în care a terminat studiile, au precizat organizatorii, într-un comunicat de presa.

Pe lânga faptul ca studiile de licenta si master sunt gratuite în Danemarca, din acest an studentii din UE primesc o bursa din partea statului danez în valoare de 720 de euro, în cazul în care demonstreaza ca lucreaza legal, în regim part-time, nu mai mult de 10-12 ore pe saptamâna.

Education on Tour este organizat în România de catre IEC – International Education Center si EDvisory Education, organizatii care îsi propun sa promoveze si sa faciliteze studiile în strainatate pentru elevii si studentii români. Laura Mitran, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie