MedLife investeste 4 milioane de euro in patru hyperclinici
MedLife, lider pe piata de servicii medicale private din România, va oferi în cursul acestui an pacientilor sai carduri de sanatate care vor contine tot istoricul medical al pacientilor. Compania si-a propus sa aiba acoperire nationala, în urmatorii ani. Doar în acest an, MedLife investeste 4 milioane de euro în patru hyperclinici pe care le va deschide în Galati, Iasi, Constanta si Cluj-Napoca, pâna la sfârsitul lui 2014.
Compania va lansa în acest an cardul de sanatate MedLife, prin care orice pacient beneficiar al serviciilor MedLife va avea acces neîngradit la întregul sau istoric medical.
„Cardul de sanatate MedLife va reprezenta un avantaj considerabil pentru pacientii nostri. Indiferent daca acestia sunt abonati sau platitori cash, vor avea oricând la dispozitie, pe internet, dispozitiv mobil sau în unitatile noastre, întregul istoric medical, având astfel posibilitatea sa fie la zi cu toate informatiile legate de starea lor de sanatate. De asemenea, în premiera nationala, pacientii nostri vor avea acces la toate rezultatele legate de imagistica medicala (RMN, CT, ecografii, endoscopii etc.)”, a spus Mihai Marcu, presedinte CA al MedLife.
MedLife se extinde în toata tara. În 2014 deschide hyperclinici în Galati, Iasi, Constanta si Cluj.
„Desi au trecut 20 ani de la startul investitiilor în unitatile private de sanatate din România, niciunul dintre operatorii de calibru nu a reusit sa aiba acoperire în toate zonele istorice, cu atât mai putin în toate orasele cu peste 250.000 de locuitori. În calitate de lider al pietei de servicii medicale private, ne-am propus sa atingem acest obiectiv si sa devenim primul operator medical cu acoperire nationala. Deja am demarat investitii în doua hyperclinici din Galati si Iasi, acestea urmând sa fie inaugurate în prima jumatate a acestui an. Programul de investitii va continua si în a doua parte a anului, când ne propunem sa finalizam celelalte clinici din Constanta si Cluj-Napoca. De asemenea, suntem în discutii avansate pentru a continua extinderea agresiva la nivel national si în anii urmatori”, a declarat Mihai Marcu.
MedLife investeste peste 2 milioane de euro în 2014 în echipamente de ultima generatie pentru clinicile existente.
Tintele companiei pentru 2014: afaceri de 81-83 de milioane de euro si 12 mil. euro profit operational
MedLife prognozeaza pentru 2014 afaceri în crestere fata de cele înregistrate în anul precedent. Concret, compania estimeaza ca va încheia 2014 cu un profit operational de 12 milioane euro si o cifra de afaceri cuprinsa între 81-83 milioane euro, functie de evolutia macroeconomica si de valoarea fondurilor decontate de CNAS.
MedLife a încheiat 2013 cu o cifra de afaceri totala de 72 milioane de euro si un profit operational de 10 milioane euro.
În prezent, MedLife are noua hyperclinici din Bucuresti, Timisoara, Brasov si Arad, opt laboratoare proprii de analize, sase spitale în Bucuresti, Brasov si Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie si unul de Obstetrica-Ginecolgie, trei maternitati în Bucuresti si în tara, 28 de centre medicale generaliste în Bucuresti si în tara, noua centre de excelenta cu specializare unica, sase farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife, si în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toata tara. Cristina Somanescu, economica.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!