Sporuri ilegale acordate de Ministerul Justitiei functionarilor publici cu statut special

 

Potrivit unui raport public al Curtii de Conturi, corespunzator anului 2012, Ministerul Justitiei a acordat contrar prevederilor legale, incepand din 2011, unele drepturi salariale pentru functionari publici cu statut special, in valoare totala estimata la 553.000 lei.

ministerul justitieiMai exact, conform expertilor Curtii de Conturi, aceste drepturi salariale au constat in spor de confidentialitate si compensatie de risc sau pericol deosebit.

In raportul citat de Mediafax se arata ca s-au acordat sporuri de confidentialitate, in conditiile in care, potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, acestea au fost incluse in salariul de baza incepand cu luna ianuarie a anului 2010

„Acordarea sporurilor mentionate a determinat pe de o parte, o crestere a salariului lunar brut cu mai mult de 15 la suta fata de nivelul acordat personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, contrar prevederilor art. 16 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, iar pe de alta parte suma sporurilor individuale a depasit si procentul de 30 la suta din salariul de baza, aceasta variind la finele anului 2012 intre 31 la suta si 40 la suta, fara ca aceste depasiri sa fie aprobate prin hotarare a Guvernului, contrar prevederilor Legii nr. 284/2010”, se precizeaza in raport.

Mai mult, Curtea de Conturi a descoperit si „angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata din bugetul Ministerului Justitiei a unor cheltuieli bugetare in suma estimata de 18.000 lei”, pentru deplasarea in strainatate a personalului institutiilor aflate in subordinea ministerului, contrar prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finantele publice.

Astfel, din bugetul propriu al ministerului au fost platite cheltuielile aferente deplasarilor externe pentru personalul angajat la Curtea de Apel Targu Mures, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Iasi, Curtea de Apel Bucuresti.

„Valoarea estimativa a abaterilor constatate, reprezentand prejudiciu adus bugetului de stat, insumeaza 553.000 lei”, se mai arata in raport.

Echipa de audit a aratat, in concluziile generale, ca abaterile identificate sunt o consecinta, pe de o parte, a interpretarilor diferite date anumitor prevederi legale, iar pe de alta parte a „slabiciunilor controlului intern”.

In acest context, Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Justitiei sa ia masuri care sa conduca la inlaturarea abaterilor constatate si la recuperarea sumelor acordate necuvenit si sa-si intareasca actiunile de control intern. Rodica Buliga, avocatura.com

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie