Istvan Lucian Medves, fost director al Directiei Sisteme Informatice in cadrul CNAS, urmarit penal pentru abuz in serviciu

 

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale fata Istvan Lucian Medves, director la data faptelor al Directiei Sisteme Informatice (DSI) în cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), sub aspectul savârsirii unei tentative la infractiunea de abuz în serviciu în forma continuata si o infractiune de abuz în serviciu.

CNASPotrivit unui comunicat al DNA, în perioada ianuarie – aprilie 2010, CNAS a organizat procedura de achizitie pentru „servicii de mentenanta si suport tehnic pentru sistem ERP” (aplicatie informatica de management a resurselor).

Licentele de exploatare a sistemului ERP fusesera achizitionate de la SC Siveco Romania SA în perioada 2003-2007.

Procedura de achizitie a serviciilor de mentenanta din anul 2010 a fost initiata în trei rânduri, întrucât în primele doua cazuri actele efectuate au fost anulate pe motiv de oferta neconforma, fapt constatat de comisia de negociere în primul caz, respectiv opinia defavorabila exprimata de reprezentantul Ministerului Finantelor în cel de-al doilea.

Prin aceasta procedura s-au achizitionat mentenanta si suport tehnic pentru toate licentele detinute la nivelul CNAS si a caselor judetene, respectiv pentru un numar de 1.296 licente, fara a se tine seama de faptul ca nu toate aceste licente erau utilizate.

Procurorii sustin ca, din datele obtinute pâna în prezent, a rezultat ca cel putin 268 de licente nu erau utilizate, astfel ca, prin achizitia de mentenanta si suport tehnic pentru acestea s-a produs un prejudiciu în sarcina CNAS si caselor judetene în valoare de peste 150.000 euro, precum si un avantaj patrimonial în favoarea SC Siveco Romania SA.

Concret, în calitate de director al Directiei Sisteme Informatice, Istvan Lucian Medves a întocmit o serie de acte în cadrul procedurii de achizitie desfasurata în perioada ianuarie-aprilie 2010 prin care se prevedea achizitia de mentenanta si suport tehnic pentru un numar mai mare de licente decât cele utilizate efectiv si, la data de 29 aprilie 2010, a semnat Acordul cadru prin care, de asemenea, se prevedea achizitia de mentenanta si suport tehnic pentru un numar mai mare de licente decât cele utilizate efectiv, ceea ce a dus la crearea prejudiciului sus mentionat.

În primele doua cazuri, actele de procedura au fost anulate, însa în al treilea caz, procedura a fost finalizata, achizitionându-se mentenanta si pentru licente neutilizate la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si a Caselor judetene.

DNA anunta ca tot în acest dosar se efectueaza urmarirea penala si fata de o alta persoana, pentru acelasi tip de infractiuni, careia, pâna în acest moment, nu i-au fost aduse la cunostinta învinuirile.(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie