Cat de neclare sunt masurile de impulsionare a companiilor care fac minim 20 de angajari si injumatatirea creditului persoanelor fizice
Cresterea “strategica” a somajului înainte de aplicarea legii ce încurajeaza noile angajari, mimarea investitiilor pentru a “scuti” actionarii minoritari de dividende, cresterea numarului de credite neperformante dupa o scadere temporara a acestora sunt riscurile potentiale pe care trebuie focalizate viitoarele norme.
Cea mai promitatoare lege pentru economie-vorbim de stimularea companiilor ce fac minim 20 de noi angajari-se poate dovedi o bomba cu ceas pentru veniturile bugetului. Deocamdata, stim ca toate firmele ce creaza 20 de locuri de munca într-un an pot beneficia, daca le mentin, de o schema de ajutor din partea statului cu o durata de 7 ani. Asta presupune achitarea a jumatate din cheltuielile salariale pentru noile joburi din bugetulul publilc, cu conditia ca angajatorul sa nu ofere venituri mai mari decât salariul mediu pe economie. Sa presupunem ca o firma de constructii are 30 de angajati cu acte în regula. Dupa intrarea în vigoare a legii ce stimuleaza noile angajari, patronul pastreaza 10 dintre acestia si concediaza 20. Dupa câteva saptamâni, o noua firma detinuta de patronul în cauza sau de un apropiat al sau angajeaza cei 20 de oameni proaspat someri si vine sa încaseze ajutoarele guvernamentale pentru generarea a 20 de noi locuri de munca în economie. Apoi, timp de sapte ani, cele doua firme îsi impart frateste operatiunile ca si când ar fi în pâine tot compania veche. Cum autoritatile n-au precizat pâna acum daca ajutorul se acorda doar pentru noii angajati cu contract de munca, nu si pentru titularii contractelor de drepturi de autor sau a celor angajati part-time, ne putem imagina si un scenariu în care 20 de doritori de asigurari sociale sunt angajati fictiv, pe salarii modice, suportate pe jumatate din buzunarul propriu, doar pentru a beneficia de asistenta medicala la stat în caz de nevoie.
Investitii simulate, dividende neacordate
Ce poate fi mai frumos pentru actionari decât scutirea de taxe pentru profitul reinvestit în scopul cresterii afacerii pe care au mizat? Au fost însa destule cazuri-si vorbim aici chiar de companii listate la bursa (de fapt, pe Rasdaq)-când actionarul majoritar a ales sa “ascunda” profitul pentru a nu da dividende minoritarilor. Metode? “Investitii” sub forma unor achizitii supraevaluate din ograda unor apropiati, operatiuni pentru care majoritarul era bine stimulat iar minoritarii ramâneau cu buza umflata pentru ca nu mai ramânea profit de împartit. Viitoarea lege ar trebui sa separe foarte atent investitiile în cresterea companiei si cele motivate doar de încasarea stimulentelor fiscale. Poate n-ar strica ca taxele pe profit sa fie înapoiate daca nu se obtin într-un termen rezonabil cresteri ale cifrei de afaceri, a numarului de salariati ca efect al reinvestirii profitului. Neimpozitarea profitului reinvestit ar trebui deci privita mai degraba ca un credit fiscal, doar în cazul fericit nerambursabil, si nu ca o scutire pe vecie de obligatii pentru beneficiari.
Credit fiscal pentru debitori. Când vine scadenta?
S-a vorbit mult despre initiativa de a stimula consumul oferindu-le debitorilor cu probleme sansa de a-si reduce pâna la jumatate din rata timp de 2 ani prin rescadentarea creditului. Apoi, dupa cei doi ani de gratie si tentatii consumiste satisfacute, statul urmeaza sa acorde un credit fiscal de maxim 200 lei pe luna constând în reducerea impozitului pe venit, pentru a compensa cresterea brusca a ratei-fata de valoarea initiala (aceasta va include si fractiunea din principal de care debitorul a fost scutit în primii doi ani). Nu este deloc clar în acest moment în cât timp urmeaza sa fie recuperat ulterior respectivul credit fiscal. În alti doi ani? Mai mult? Mai putin? Sau nu e vorba de credit ci de scutire fiscala? Daca vorbim de credit, cine beneficiaza de aceasta facilitate se poate trezi dupa primii doi ani de rata redusa si urmatorii doi de rata a carei crestere e suportata de Guvern, într-un moment în care banca îl preseaza sa dea înapoi mai mult decât nu reusea sa ramburseze initial. Cum ar suna o executie silita dupa patru ani de sprijinire a consumului? În plus, legea ar trebui sa lamureasca si urmatoarele aspecte: ce se întâmpla cu creditul pensionarului plecat la cele vesnice dupa primii doi ani de reducere a ratei? Îl preia Guvernul? Dar cu debitorul care intra în somaj dupa acelasi interval? Din ce venituri îi reduce Guvernul impozitul, din ajutorul de somaj? Cristian Dogaru, romanialibera.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!