Procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Radu Mazare pentru trei fapte de abuz în serviciu

 

Directia Nationala Anticoruptie anunta ca procurorii au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Radu Mazare, primar al municipiului Constanta, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor si doua infractiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

dnaÎn acelasi dosar mai sunt urmariti penal Ion Marica, Ramona-Daniela Dospinescu si Constantin Racu, avocat în cadrul Baroului Constanta, la momentul savârsirii faptelor functionari în cadrul primariei si membri în Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001.

În perioada 17 martie 2009 – 20 ianuarie 2014, suspectul Radu Mazare nu si-a îndeplinit obligatia care decurgea din functia de primar al mun. Constanta privind predarea a doua terenuri catre proprietarul lor, pe care acesta le cumparase de la Consiliul Local Constanta. Aceasta omisiune a avut ca urmare plata, catre persoana respectiva, a sumei de 162.687,82 lei, de la bugetul local al mun. Constanta cu titlul de despagubiri, cheltuieli de judecata, onorariu avocat si cheltuieli de executare, precum si un avantaj patrimonial unei alte persoane care foloseste, în prezent, cele doua terenuri”, se arata într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.

Procurorii sustin ca, în 31 iulie 2009, Radu Mazare, în exercitarea atributiilor de serviciu legate de aplicarea Legii 10/2001, care decurgeau din functia de primar, a emis o dispozitie, prin care doua persoane vatamate au fost expropriate în fapt si private în mod ilegal de un bun pe care îl detineau, suferind astfel o vatamare a intereselor legitime, respectiv o atingere adusa dreptului lor de proprietate, precum si un prejudiciu patrimonial.

Totodata, prin acest act s-a obtinut un avantaj patrimonial necuvenit bugetului municipiului Constanta, constând în contravaloarea bunului de care au fost private partile vatamate.

În 25 ianuarie 2011, printr-o sentinta civila, Tribunalul Constanta i-a obligat pe primar, Consiliul Local Constanta si Municipiul Constanta prin Primar sa înainteze propunerea de acordare a despagubirilor catre un reclamant, pentru un teren cu suprafata de 293,20 m.p.

„Printr-o dispozitie emisa la 28 noiembrie 2011, suspectul Mazare a dispus acordarea de masuri reparatorii în echivalent acestei persoane, pentru un teren cu suprafata de 50 m.p.(ce facea parte din suprafata de 293,20 m.p.), imposibil de restituit în natura. Aceste masuri reparatorii au constat într-o suprafata de teren de 600 m.p., situat în mun. Constanta, cartierul Palazu Mare, în valoare de 30.000 euro, producându-se astfel un prejudiciu patrimonial mun. Constanta”, au retinut anchetatorii.

Sursa citata precizeaza ca dispozitiile din datele de 31 iulie 2009 si 28 noiembrie 2011 au fost emise ca urmare a referatelor întocmite de suspectii Racu, Dospinescu si Marica.

În aceeasi cauza se mai efectueaza urmarirea penala fata de înca o persoana, functionar în cadrul Primariei mun. Constanta la data faptelor, careia, pâna în acest moment, nu i-au fost prezentate acuzatiile. (AS – autor: Madalina Cochinescu, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie