Regimul fiscal al pensiei facultative acordate de angajator

 

Natura cuvântului avantaje este privita din doua perspective:

– avantaje de natura salariala ce se supun aplicabilitatii Codului Fiscal;
– avantaje facând parte din pachetul de beneficii acordate salariatului, fie la angajare, fie la dobândirea unei vechimi în munca, în cadrul societatii în cauza.

pensie-privata    Implicatii asupra impozitului pe venit

Din punct de vedere al impozitului pe venit, nu sunt considerate avantaje acordate salariatilor contributiile la un fond de pensii facultative suportate de angajator, în limita a 400 de euro anual pe fiecare salariat, conform punctului 77 din Titlul III al Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal.

În ceea ce priveste contributiile sociale, pensiile facultative nu sunt incluse în baza de calcul a acestora în limita deductibilitatii (adica a sumei de 400 de euro anual), conform art. 296^15, lit. p), pct. 5 din Codul Fiscal.

Exemplu

Daca unui salariat i se acorda – ca facând parte din pachetul de beneficii – o pensie facultativa, suportata de angajator, în valoare de 50 de euro/luna, tratamentul acesteia este urmatorul:

– pâna la valoarea de 400 de euro nu se considera ca salariatului îi este acordat un venit de natura salariala si, în acest context, nu se cuprinde în baza de calcul a impozitului pe venit si a contributiilor sociale obligatorii;
– sumele care depasesc aceasta valoare reprezinta avantaj de natura salariala, asupra carora se va calcula impozitul pe venit si contributiile sociale obligatorii.

Pentru verificarea încadrarii în plafonul anual astfel încât sa nu fie considerate avantaje de natura salariala, cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în euro este cel comunicat de Banca Nationala a României în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se platesc drepturile salariale.

Implicatii la calculul impozitului pe profit

Daca luam în considerare calculul impozitului pe profit, cheltuielile efectuate în numele angajatului la schemele de pensii facultative sunt deductibile în limita echivalentului în lei a 400 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare salariat.

Cursul euro folosit pentru a stabili cu exactitate echivalentul în lei a sumei de 400 de euro este cursul de schimb euro/lei publicat de Banca Nationala a României la data înregistrarii cheltuielilor de catre angajator, pentru stabilirea calculului impozitului pe profit.

Pensia facultativa – beneficiu acordat salariatului de catre angajator

De cealalta parte, pensia facultativa poate fi privita ca element al pachetului de beneficii oferit angajatorului în momentul în care are o anumita vechime la locul de munca, vechime stabilita în Regulamentul intern (sau, daca este cazul, în contractul colectiv de munca la nivel de unitate), sau pur si simplu de la angajare.

Alegerea efectiva a fondului de pensie facultativa ramâne la latitudinea angajatului, fiind un drept prin lege al acestuia. Formalitatile imediat urmatoare sunt legate de informarea salariatilor asupra posibilitatilor existente la momentul respectiv în ceea ce priveste administratorii de pensii facultative.

Astfel, procesul de contractare a unei pensii facultative, din punct de vedere al angajatorului este acelasi indiferent de numarul de salariati, reprezentantii administratorilor din piata (administratori de pensii facultative prezenti, în conformitate cu legislatia în vigoare, în România) sunt direct interesati sa se deplaseze la sediul angajatorului. Acestia din urma sunt cei care vor face prezentari de informare în asa fel încât angajatul sa aleaga în cunostinta de cauza si sa fie informat despre drepturile lui ce vor avea efect în viitor.

Avantajele unei pensii facultative suportate de angajator pentru angajat:

– seriozitate si implicare în viitorul angajatului;
– fidelizarea si motivarea angajatului, creându-se astfel o relatie de încredere pe termen lung;
– pentru angajator, în limita a 400 de euro/an, pensia facultativa este deductibilitatea la calculul impozitului pe profit;
– pentru angajat, în limita a 400 de euro/an, pensia facultativa nu intra în baza de calcul a impozitului pe venit si a contributiilor sociale obligatorii.

În prezent, la fondul de pensii facultative contribuie peste 300.000 de participanti si numarul acestora este în crestere, fie ca angajatorul suporta pensia facultativa, fie ca tot mai multi români aleg sa adere la pilonul III, suportându-si singuri investitia pe termen lung. Sorina Ivan, legestart.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie