Guvernul aproba saptamana viitoare noile masuri fiscale

 

Pachetul de masuri privind limitarea comisioanelor interbancare, plafonarea platilor în numerar, modificarea sistemului de penalitati la plata datoriilor bugetare, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic si îmbunatatirea procedurii de rambursare a TVA va fi adoptat saptamâna viitoare.

sedinta de guvernPremierul Victor Ponta a declarat ca modificarile vor fi discutate, miercuri, în prima lectura, în sedinta de guvern, si ar urma sa fie adoptate saptamâna viitoare.

„E vorba de modificarea sistemului de penalitati, de limitarea comisioanelor interbancare, de planfonarea la platile în numerar, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic si îmbunatatiri la rambursarea TVA”, a precizat Ponta.

El a remarcat, în context, ca Directia Antifrauda începe sa faca lucruri importante si i-a solicitat ministrului Finantelor, Daniel Chitoiu, sa „stea cu biciul” pe angajatii institutiei în vederea combaterii evaziunii fiscale si cresterii veniturilor la buget.

Surse oficiale au declarat, luni, agentiei MEDIAFAX ca Guvernul a propus Fondului Monetar International (FMI) introducerea unei bonificatii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar expertii FMI nu au agreat înca masura, nefiind convinsi de eficacitatea acesteia.

Partea româna încearca sa îi convinga pe expertii FMI ca veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca efect al bonificatiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat sa le cheltuiasca cu dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finantarea deficitului bugetar, în lipsa impozitelor achitate la timp, au declarat sursele.

Daca ar fi acceptate, bonificatiile ar putea fi de 10%, ca si în cazul platii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, pâna la sfârsitul lunii martie, suma de plata este mai mica cu 10%.

În acelasi timp, conform informatiilor transmise de MEDIAFAX saptamâna trecuta, Ministerul Finantelor a pregatit un proiect de ordonanta care prevede ca platile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele si catre persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, si va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plati între persoanele fizice.

Guvernul va limita si comisioanele interbancare pe care banca emitenta a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale carei terminale se realizeaza plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cardurile de credit. economica.net

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie