Cererea de retrimitere la DNA a dosarului lui Miron Mitrea, respinsa de ICCJ

 

Înalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, marti, cererea avocatilor lui Miron Mitrea de retrimitere la DNA a dosarului în care fostul ministru al Transporturilor, în prezent deputat, e acuzat de fapte de coruptie în legatura cu renovarea casei mamei sale.

miron mitreaDecizia a fost luata de completul de trei judecatori de la instanta suprema, putând fi contestata cu recurs.

Avocatii lui Miron Mitrea si ai celorlalti inculpati din acest dosar au cerut, pe 10 ianuarie, la instanta suprema, retrimiterea cauzei la DNA, pe motiv ca anchetatorii nu ar fi respectat dispozitiile impuse de instanta la restituirea anterioara a dosarului.

Miron Mitrea este acuzat, alaturi de Irina Paula Jianu, fost inspector de stat sef adjunct la Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), de fapte de coruptie în legatura cu renovarea casei mamei fostului ministru al Transporturilor. Nicolae Popescu, arhitect sef al Primariei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale si favorizarea infractorului.

Cei trei inculpati au fost trimisi în judecata în 5 martie 2009, însa ICCJ a dispus ca dosarul sa ajunga din nou la DNA din cauza unor vicii de procedura. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anuntat pe Miron Mitrea ca încep din nou urmarirea penala împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.

Avocatii celor trei inculpati au invocat, în cererea din 10 ianuarie, mai multe exceptii, aratând ca DNA nu ar fi respectat integral dispozitiile judecatorilor ICCJ din decizia prin care s-a dispus retrimiterea cauzei la procurori pentru refacerea urmaririi penale, astfel ca ar fi necesara o noua restituire, pentru completarea directivelor anterioare ale instantei.

În argumentarea acestei cereri, avocatii au aratat, între altele, ca procurorii DNA nu ar fi cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru extinderea cercetarii penale cu privire la o noua fapta în cazul lui Mitrea.

Procurorul prezent la sedinta de judecata a cerut judecatorilor sa respinga aceste exceptii, sa constate ca instanta a fost legal sesizata de catre DNA si sa dispuna continuarea judecarii procesului.

În 25 octombrie, procurorii DNA l-au trimis în judecata pe Miron Mitrea, ministru al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mita, instigare la fals material în înscrisuri oficiale si uz de fals, ultimele doua infractiuni în legatura directa cu infractiunea de luare de mita.

În acelasi dosar a fost trimisa în judecata si Irina Paula Jianu, fost inspector de stat sef adjunct la Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), ulterior inspector general de stat în constructii la ISC, pentru dare de mita în forma continuata, folosire cu rea credinta a bunurilor societatilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilitatii, fals în înscrisuri sub semnatura privata, ultimele trei infractiuni sub forma participatiei improprii, în forma continuata.

De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect sef al Primariei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale si favorizarea infractorului, ambele în legatura directa cu infractiunea de luare de mita.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei la acea data, a pretins si primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrarilor de constructii, amenajare si dotare care au fost executate de societatile Conimpuls SA Bacau, Vertcon SA Bacau, Durimpuls SRL Bacau si Regal Glass SRL Bacau la un imobil din Voluntari, judetul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

„Foloasele necuvenite au fost pretinse si primite în schimbul numirii si mentinerii Irinei Paula Jianu în functia de inspector sef adjunct si inspector sef al ISC. La momentul numirii în functia publica Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepresedinte, respectiv actionar la societatile comerciale mentionate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instantei.

Camera Deputatilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmaririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

Social-democratul Miron Mitrea si-a anuntat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputatilor, demisia din acest for, motivând ca recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune ca se ascunde în spatele imunitatii.

Mitrea, Jianu si Nicolae Popescu au fost trimisi în judecata în 5 martie 2009, însa ICCJ a dispus ca dosarul sa ajunga din nou la DNA, pentru refacerea actului de sesizare a instantei.

În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecatori al Înaltei Curti de Casatie si Justitie a decis restituirea dosarului lui Miron Mitrea, atunci senator PSD, la DNA, apreciind ca sunt anumite vicii de procedura si ca organele de urmarire penala i-au încalcat senatorului dreptul la aparare.

Decizia a fost contestata de DNA la Completul de cinci judecatori al ICCJ, care a stabilit restituirea dosarului la DNA. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie