Noul CEO al Mercedes-Benz Romania este Boris Billich

 

Mercedes-Benz si-a prezentat luni dimineata noul CEO pentru România. Evenimentul a avut loc la Autoklass Chitila, unul dintre cele mai mari showroom-uri din România.

mercedes siglaÎn vârsta de 44 de ani, Boris Billich, fost Market Manager pe segmentul de Autoturisme si Autovehicule Comerciale Usoare în Europa Centrala si de Est, cunoaste bine România.

În anii trecuti,  Billich a condus si a coordonat activitatile de formare si consolidare a business-ului de Autovehicule Comerciale Usoare si Camioane Mercedes-Benz în România.

Noul CEO Mercedes-Benz România a lucrat atât la sediul central din Germania, cât si în cadrul sucursalelor din Emiratele Arabe Unite, Republica Ceha si Rusia, unde a ocupat pozitia de CEO Mercedes-Benz Trucks Vostok, înainte de sosirea sa la conducerea Mercedes-Benz România.

Ca prognoza pentru noul an, Billich prevede o usoara crestere a cotei de piata, atât în segmentul premium, cât si pe piata auto, în general. Prin strategii dedicate, Mercedes-Benz România îsi propune sa atinga cele mai bune rezultate si sa consolideze pozitia companiei în toate segmentele.

“În 2014 ne asteptam ca tot mai multi clienti sa opteze pentru achizitionarea unui autovehicul nou sau a unuia rulat. În acest sens, ne-am propus sa facem din 2014 un an chiar mai bun la nivel de vânzari si servicii post-vânzare.

Suntem încrezatori ca strategia noastra va conduce la o crestere a satisfactiei si a fidelizarii clientilor si, în consecinta, la cresterea cotelor noastre de piata.

În plus, am întâlnit în România o echipa puternica si dedicata, iar împreuna suntem determinati sa depunem toate eforturile pentru ca si în 2014 sa furnizam servicii de înalta calitate si produse de clasa mondiala.

Echipa întruchipeaza principiile sustinute de Mercedes-Benz: onestitate, integritate si respect, dublate de viziune si determinare”, spune neamtul despre noua sa echipa.

2013, un an bun în vânzari pentru Mercedes-Benz România

În comparatie cu 2012, vânzarile de anul trecut au crescut. Evolutia de ansamblu a companiei indica o tendinta de crestere continua, atât în ceea ce priveste volumul, cât si calitatea.

În ceea ce priveste autoturismele, cu o crestere de 15% a înmatricularilor (fata de 2012) si o cota de piata de 36% în segmentul premium, Mercedes-Benz România a reusit sa se pozitioneze în 2013 ca lider în segmentul sau comparativ, pentru prima data din 2004. Adi Dobre, evz.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie