Inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata ca urmare a neindeplinirii obligatiei de participare la sedinta de informare privind medierea – Regim juridic
1. Prevederi legale relevante pentru prezenta analiza
(i) Prevederi legale cuprinse în Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator
Art. 2 alin. (1): „Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, în vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor în materie civila, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de lege”.
Art. 2 alin. (12): „Instanta va respinge cererea de chemare în judecata ca inadmisibila în caz de neîndeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecata, sau dupa declansarea procesului pâna la termenul dat de instanta în acest scop, pentru litigiile în materiile prevazute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f)”.
(ii) Prevederi legale cuprinse în Noul Cod de procedura civila
Art. 21: „(1) Judecatorul va recomanda partilor solutionarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.
(2) În tot cursul procesului, judecatorul va încerca împacarea partilor, dându-le îndrumarile necesare, potrivit legii”.
Art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. f):„Daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savârsite în legatura cu procesul, astfel:
1. cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:
f) refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, în situatiile în care a acceptat, potrivit legii”.
Art. 227: ”(1) În tot cursul procesului, judecatorul va încerca împacarea partilor, dându-le îndrumarile necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfatisarea personala a partilor, chiar daca acestea sunt reprezentate. Dispozitiile art. 241 alin. (3) sunt aplicabile.
(2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecatorul poate invita partile sa participe la o sedinta de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când considera necesar, tinând seama de circumstantele cauzei, judecatorul va recomanda partilor sa recurga la mediere, în vederea solutionarii litigiului pe cale amiabila, în orice faza a judecatii. Medierea nu este obligatorie pentru parti.
(3) În cazul în care judecatorul recomanda medierea, partile se vor prezenta la mediator, în vederea informarii lor cu privire la avantajele medierii. Dupa informare, partile decid daca accepta sau nu solutionarea litigiului prin mediere. Pâna la termenul fixat de instanta, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, partile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul sedintei de informare” .
2. Scopul urmarit de legiuitor prin instituirea obligativitatii participarii la sedinta de informare privind medierea
Corecta aplicare a unui text de lege presupune, printre altele, si întelegerea exacta a ratiunii edictarii sale, careia îi corespunde o finalitate urmarita de legiuitor. Analiza scopului urmarit de legiuitorul român prin instituirea procedurii prealabile a participarii la sedinta de mediere trebuie privita într-un context mai larg, cel al tendintelor europene în materie.
Astfel, Rezolutia Parlamentului European din 13 septembrie 2011 referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind medierea în statele membre, impactul acesteia asupra medierii si acceptarea sa de catre instante (2011/2026 (INI)) retine ca obiectivul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civila si comerciala este acela „de a promova solutionarea pe cale amiabila a litigiilor, încurajând utilizarea medierii si asigurând o relatie echilibrata între mediere si procedurile judiciare”. Totodata, se arata ca directiva vizeaza, pe lânga caracterul previzibil, stabilirea unui cadru care sa mentina principalul avantaj al medierii, flexibilitatea, iar aceste doua trasaturi, previzibilitatea si flexibilitatea, ar trebui sa ghideze statele membre în momentul elaborarii legilor nationale de punere în aplicare a directivei.
O mentiune importanta cuprinsa în acest document este aceea a recunoasterii posibilitatii statelor de a prevedea, în temeiul art. 5 alin. (2) din Directiva 2008/52/CE, ca, înainte sau dupa începerea procedurilor judiciare, recurgerea la mediere este obligatorie sau face obiectul unor stimulente sau sanctiuni, cu conditia ca, în acest mod, partile sa nu fie împiedicate sa îsi exercite dreptul de acces la instante.
Pe de alta parte, Raportul Parlamentului European din 13 octombrie 2011 referitor la solutionarea alternativa a litigiilor în materie civila, comerciala si de familie (2011/2117(INI)) a consemnat ca unul dintre principalele obstacole în cale utilizarii mecanismelor alternative de solutionare a litigiilor, printre care si medierea, îl reprezinta „reticenta întreprinderilor de a recurge la aceste mecanisme”, fiind necesara „o ameliorare a informatiilor cu caracter general în legatura cu drepturile si aplicarea lor, precum si a informatiilor specifice privind mecanismele ADR (mecanismele de solutionare alternativa a litigiilor – n.n.), inclusiv privind existenta, functionarea si sediul acestora”.
Asadar, concluzia surprinzatoare este ca problema generala la nivelul Uniunii Europene, care afecteaza eficienta metodelor alternative de solutionare a disputelor în general, si a medierii în particular, o reprezinta necunoasterea institutiei si a avantajelor acesteia. Pe cale de consecinta, statele membre sunt, în mod firesc, îndemnate si încurajate sa recurga la mijloace eficiente de popularizare a medierii, printre acestea regasindu-se chiar si posibilitatea de a institui sanctiuni si obligatii în sarcina justitiabilor. Intrumentele eficiente pe care le are la îndemâna legiuitorul national pentru atingerea acestui deziderat sunt stimulentele si sanctiunile. Cosmin Vasile, Ana Mihai
Citeste mai departe pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!