Curtea de Justitie a Uniunii Europene: Perioadele de incarcerare nu pot fi luate in considerare in scopul dobandirii unui permis de sedere permanent
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a dat publicitatii joi, 16 ianuarie 2014, un comunicat cu privire la hotarârile în cauzele C-378/12 si C-400/12.
Perioadele de încarcerare nu pot fi luate în considerare nici în scopul dobândirii unui permis de sedere permanenta, nici în vederea acordarii unei protectii sporite împotriva îndepartarii. De asemenea, perioadele de detentie întrerup, în principiu, continuitatea perioadelor necesare pentru acordarea acestor avantaje.
Directiva privind dreptul la libera circulatie si sedere[1] permite cetatenilor Uniunii, fara alte conditii sau formalitati cu exceptia cerintei de a fi în posesia unui document de calatorie, de a se deplasa si de a avea resedinta pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel a carui cetatenie o au, pentru o durata maxima de trei luni. Cu toate acestea, atunci când exercita o activitate profesionala sau dispun de resurse suficiente pentru a se întretine, precum si de o asigurare medicala completa (de exemplu în calitate de studenti sau de pensionari), acestia pot ramâne în acest alt stat membru pentru o perioada mai lunga. Într-un asemenea caz, si membrii familiei acestora, indiferent daca sunt sau nu sunt cetateni ai Uniunii, pot ramâne cu ei în acest stat cu conditia ca prezenta lor sa nu constituie o sarcina pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda si sa detina o asigurare medicala completa.
Cetatenii Uniunii care au avut resedinta legala pe teritoriul statului membru gazda pe o perioada neîntrerupta de cinci ani dobândesc dreptul de sedere permanenta pe acest teritoriu. Dreptul respectiv nu este supus conditiilor necesare pentru a putea ramâne în statul membru gazda pentru o durata mai mare de trei luni (exercitarea unei activitati profesionale, continuarea studiilor etc.). Membrii familiei acestora care nu au cetatenia unui stat membru si care au avut resedinta legala împreuna cu acestia în statul membru gazda pe o perioada neîntrerupta de cinci ani dobândesc de asemenea dreptul de sedere permanenta.
În acest context, statul membru gazda nu poate lua o decizie de îndepartare de pe teritoriu împotriva unui cetatean al Uniunii sau a membrilor familiei acestuia, indiferent de cetatenia lor, care au dobândit un drept de sedere permanenta pe teritoriul sau, cu exceptia unor motive grave de ordine publica sau de siguranta publica. De asemenea, o decizie de îndepartare nu poate fi adoptata împotriva unui cetatean al Uniunii care a avut resedinta în statul membru gazda în cursul celor zece ani anteriori, cu exceptia situatiei în care este justificata de existenta unor motive imperative de siguranta publica stabilite de acest stat membru.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!