Decizia prin care grupa mare ar putea fi cuprinsa in invatamantul obligatoriu, va fi luata pana la sfarsitul acestui an

 

Decizia prin care grupa mare ar putea fi cuprinsa, din septembrie 2015, în învatamântul obligatoriu, durata acestuia crescând astfel de la 11 la 12 ani, va fi luata pâna la sfârsitul acestui an, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educatiei, Remus Pricopie.

remus pricopie„Fiecare masura pe care o introducem trebuie sa fie fundamentata, foarte bine pregatita si sa reprezinte consensul discutiilor cu toti responsabilii din sistem. Daca nu am fi aprobat, în decembrie, o ordonanta de urgenta de modificare a Legii educatiei, în inauarie trebuia sa mergem pe cinci ani gimnaziu si trei ani liceu, idee respinsa de toti actorii din sistem. De aceea, înca de acum, analizam si posibilitatea de a modifica Legea educatiei pentru a introduce grupa mare în învatamântul obligatoriu, proiect bine primit”, a explicat ministrul Educatiei.

Potrivit lui Pricopie, în prezent, în grupa mare sunt cuprinsi 98-99 la suta dintre copiii cu vârsta între 5 si 6 ani.

„Exact pentru acest 1-2 la suta dintre copiii care nu merg la gradinita vrem sa introducem învatamântul obligatoriu de la cinci ani. Acest lucru va duce la cresterea duratei învatamântului obligatoriu la 12 ani”, a spus ministrul.

Prin comparatie, la nivel european, sunt tari unde învatamântul obligatoriu începe si de la trei ani. „Sigur, nu foarte multe, dar sunt”, a adaugat Remus Pricopie.

În acelasi context, ministrul Educatiei afirma ca tendinta în educatie este de scadere a vârstei la care începe învatamântul obligatoriu.

„Aceasta masura nu a fost cuprinsa în ordonanta de urgenta din decembrie, pentru ca nu a fost discutata suficient. Ceea ce este foarte important este aceea ca pentru a introduce grupa mare în învatamântul obligatoriu nu este necesara o noua infrastructura, ci masura ar fi introdusa mult mai simplu. Grupa mare ramâne la gradinita. Este vorba doar despre obligativitatea de a merge la gradinita. Trebuie asumat din 2014. Daca se ia aceasta decizie, mergem pe 12 ani de învatamânt obligatoriu. Aceasta prevedere ar intra în vigoare din septembrie 2015”, a adaugat Pricopie.

Dupa ce va fi adoptata respectiva prevedere, învaatamântul obligatoriu va începe la cinci ani si se va încheia dupa finalizarea clasei a X-a.

„Vom avea astfel, 12 ani obligatorii, ceea ce pentru România ar însemna un salt extraordinar. Discutiile privind cresterea numarului de ani de studii obligatorii au început înca din anii ’80. Asa s-a ajuns la zece ani obligatorii, desi se dorea sa se ajunga la 12 ani. Ar fi fost foarte bine daca s-ar fi facut în anii ’80 sau macar în prima parte a anilor ’90. Nu s-a întâmplat. Încercam acum, dupa 24-25 de ani, sa rezolvam acest obiectiv. Impactul asupra dezvoltarii copilului si calitatii educatiei va fi foarte mare, pentru ca un copil care este deja într-un sistem formal de educatie de la cinci ani are rezultate mult mai bune decât unul care nu participa la sistemul de euducatie formala”, a explicat ministrul.

Potrivit lui Pricopie, peste patru-cinci ani, vârsta de la care începe învatamântul obligatoriu ar trebui, probabil, sa fie coborâta din nou, spre patru ani.

„Probabil, peste patru-cinci ani, ar trebui sa mergem mai departe si sa coborâm vârsta catre patru ani. Dar acum nu are rost sa detaliem acest subiect. Insist, însa, sa fac o precizare. Nu este vorba despre experimente, ci de reglaje pe care orice sistem viu, iar sistemul de învatamânt este un sistem viu, trebuie sa le suporte, pentru ca altfel nu tine pasul cu tendintele de la nivel international”, a spus ministrul Educatiei.

Legea educatiei nationale (1/2011) a fost modificata în decembrie 2013 printr-o ordonanta de urgenta care, printre altele, mentine durata de patru ani pentru ciclul gimnazial si liceu, marind totodata durata învatamântului obligatoriu de la 10 la 11 ani.

„Documentul mentine forma existenta a ciclului gimnazial si elimina forma propusa spre implementare, prin adoptarea Legii nr. 1/2011, care prevedea trecerea clasei a IX-a în învatamântul gimnazial si reducerea liceului la o durata de trei ani. Vorbim de cresterea duratei învatamântului obligatoriu de la 10 la 11 ani. Prin introducerea clasei pregatitoare si prin mentinerea duratei de patru ani a
liceului, învatamântul obligatoriu creste de la o durata de 10 ani la una de 11 ani. Prin urmare, învatamântul obligatoriu va fi format din: clasa pregatitoare; clasele I – VIII; clasele IX – X, pentru cei care aleg traseul liceal, respectiv primii doi ani ai scolii profesionale, pentru cei care aleg traseul învatamântului profesional si tehnic”, a explicat atunci Remus Pricopie. Elvira Gheorghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie