Acordul de Mediere. Ce contine si cum se redacteaza?

 

Finalizarea procesului de mediere cu o intelegere intre partile din conflict reprezinta o mediere reusita, mediere ce ofera satisfactie atat mediatorului cat si partilor implicate in discutii. Atat partile cat si mediatorul se implica activ si in mod consecvent in fiecare etapa a dialogului din mediere pentru a gasi si analiza o solutie la conflict.

Act sub semnatura privataGenerarea de optiuni si analizarea lor din punctul de vedere al satisfacerii nevoilor si intereselor fiecarei parti in cauza este o etapa care da nota caracteristica medierii in fata altor proceduri de solutionare amiabila a conflictelor. Este deasemeni un moment esential si capital reusitei medierii.

Acordul de mediere redactat de catre mediator impreuna cu partile reprezinta intelegerea concreta si detaliata a partilor privitoare la stingerea conflictului. Impacarea partilor este in fapt gasirea unei solutii care rezolva situatia.

Acordul de mediere contine exact solutia gasita de catre parti in mediere, solutie care este transcrisa in Acord si reprezinta exclusiv vointa partilor. La redactarea Acordului de Mediere, mediatorul este obligat sa respecte vointa partilor atunci cand acestea doresc nuantarea intr-un fel sau altul a continutului acordului, atat cat ceea ce se cere de catre parti sa fie scris in acordul de mediere, nu contravine legii si ordinii publice – aceasta fiind singura conditie de validitate a acordului de mediere.

Astfel, cf. art 58 alin 2 din Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, „intelegerea partilor nu trebuie sa cuprinda prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice”. Este, din punctul nostru de vedere, regula generala in materia contractelor dintre doua persoane, regula ce impune partilor care contracteaza/convin un lucru ca acesta sa fie licit. Conform art 1.225 dinCodul Civil, alin 3 „Obiectul contractului este ilicit cand este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri”. In aliniatul 2 al art 1225 din Codul Civil gasim si sanctiunea aplicata contractelor (n.n. –  a acordurilor de mediere)  ilicite – nulitatea absoluta.

Un Acord de Mediere poate astfel contine orice intelegere doresc partile, in termenii si conditiile pe care acestea inteleg sa le insereze in cuprinsul acordului, atat timp cat intelegerea respecta dispozitiile legislative si ordinea publica. Acordul de mediere este vointa expresa a partilor ca solutie la conflictul dat, vointa exprimata in mod clar si concret, mediatorul avand rolul de a transcrie exact ceea ce partile doresc sa cuprinda acordul de mediere, si nu ceea ce mediatorul doreste ori i se pare ca ar fi oportun.

Fiind intelegerea si solutia lor la conflict, este de la sine inteles ca Acordul de Mediere va trebui sa cuprinda exact ceea ce partile doresc, acest lucru si pentru a se respecta in continuare principiile de neutralitate si impartialitate ale mediatorului, dar mai ales  principiul autodeterminarii si implicarii fiecarei parti in procesul de mediere in aceasta etapa de final.

Odata ce fiecare parte s-a implicat in discutiile din mediere si a luat decizia ca o anumita solutie este cea mai satisfacatoare pentru ea,  are in continuare dreptul de  a isi nuanta asa cum doreste solutia acceptata, asa cum va fi transcrisa in acord.

Mediatorul nu poate impune un anumit limbaj la redactarea continutului Acordului de mediere, nu poate impune folosirea anumitor expresii, nu poate impune partilor absolut nimic  care ar denatura sensul intelegerii lor. In etapa redactarii Acordului de Mediere, poate propune partilor anumite formulari atunci cand partile solicita acest lucru mediatorului.

Redactarea Acordului de mediere face parte integranta din procesul de mediere, fiind etapa finala a procedurilor de mediere.  Mai mult, in aceasta etapa, datorita unor nuante ce reies din textul redactat, partile se pot gandi ori razgandi in ceea ce priveste anumite aspecte  ale intelegerii, mediatorul trebuind sa fie cat mai activ si in aceste momente ale medierii.

Pot aparea mici fisuri in intelegerea dintre parti atunci cand aceasta este punctata si redactata in scris. Mediatorul va trebuie sa isi pastreze atentia marita in ceea ce discuta partile in aceste momente, si sa intervina atunci cand considera necesar pentru ca respectivul conflict sa nu se reaprinda, ori tensiunile dintre parti sa reizbucneasca.

Totul depinde  in aceste momente si de natura conflictului (un conflict cu implicatii emotionale intense – precum divortul- va fi si in aceasta etapa a medierii  greu de stabilizat si echilibrat), de persoanele implicate, de mediator si de profunzimea discutiilor care au avut loc. Nediscutarea anumitor aspecte care reies in aceasta etapa la suprafata va indritui mediatorul la „completarea” medierii si in consecinta la discutarea aspectelor conflictogene, a problemelor care au fost omise ori nu s-au pus in discutie in mediere, din diverse motive.

Partile trebuie sa fie constiente de implicatiile pe care le are semnarea unui Acord de Mediere si sa isi asume acel acord in cunostinta de cauza.

Din acest motiv, mediatorul este obligat inca de  la primul contact cu partile din conflict (primele discutii si prima sedinta de informare privind medierea si efectele ei) sa le explice ce poate contine un acord de mediere, conditiile in care poate fi semnat, sa explice partilor ca doar ele decid daca semneaza – deci contracteaza, sa le puna in vedere ca Acordul va trebui in mod obligatoriu supus consfintirii de catre instanta de judecata in anumite cazuri (transferuri de drepturi de proprietate imobiliara si conflicte succesorale).

In acest sens prezenta avocatilor partilor in momentul redactarii acordului este deseori o necesitate, mai ales in cazurile  complexe de natura succesorala, imobiliara si nu numai. Avocatul va avea un rol major in atentionarea si explicarea partii pe care o reprezinta a efectelor juridice ale intelegerii, dand astfel siguranta partii contractante in ceea ce semneaza.

In practica, exista parti care nu doresc avocat in timpul medierii, ci doar in etapa de redactare si semnare a Acordului de mediere, pentru o siguranta mai mare in ceea ce priveste intelegerea convenita si efectele juridice ale acesteia. Mediatorii incurajeaza prezenta avocatilor in mediere, mai ales in aceasta etapa finala de  redactare a acordului de mediere, in functie de caz.

Solutionarea unui conflict prin mediere presupune o implicare activa a partilor din conflict in ascultarea punctelor de vedere ale persoanelor implicate, dar mai ales  in generarea si propunerea de optiuni, de  solutii spre a fi discutate  si analizate din punctul de vedere al nevoilor si intereselor persoanelor in conflict.

Aceasta implicare activa a persoanelor din conflict in solutionarea conflictului mobilizeaza persoanele respective in a-si evalua interesele in cauza si a discuta cu partea din conflict si cu mediatorul, (ori doar cu mediatorul in sesiune privata) conditiile si modul in care interesele ar putea fi satisfacute.

Acordul de Mediere nu este un rezumat al procesului de mediere, al discutiilor cu mediatorul.  Acordul de  Mediere contine exact solutia convenita de parti la conflictul lor, solutie care pune capat raportului conflictual si, in acelasi timp, da startul unor raporturi de colaborare intre persoanele in conflict.

Desi la inceput, aceste raporturi de colaborare se pot dezvolta si relatia poate fi astfel reconsolidata,  acestea se pot si destabiliza si persoanele pot din nou crea raporturi si stari conflictuale. In toate aceste cazuri, un lucru este  cert: in momentul in care Acordul de  Mediere este semnat de catre persoanele din conflict, acest lucru obliga  juridic partile la respectarea intrutotul a lui, asa cum a fost redactat sub indrumarea lor directa.

Partile din conflict sunt obligate sa respecte intelegerea convenita de ele.  Acordul de mediere reprezinta legea partilor si va trebui respectata ca atare. Consfintirea de catre instanta nu ofera decat un caracter executoriu, in sensul ca nerespectarea intelegerii poate fi imediat pusa  in executare silita prin intermediul unui executor judecatoresc. Acordul de  mediere este valid si valabil, producand efecte  juridice incepand cu data semnarii lui de catre persoanele din conflict. Mediator Dorin Ilie, avocatura.com

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie