Vicepresedintele Comisiei Europene considera ca „invazia strainilor” este un mit populist raspandit de politicieni in Marea Britanie

 

Vicepresedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a declarat ca „invazia strainilor” este un mit populist raspândit de politicieni în Marea Britanie pentru a distrage atentia de la problemele reale cu care se confrunta tara, relateaza The Guardian, în editia electronica de vineri.

Viviane RedingReding sustine ca „pur si simplu nu este adevarat” ca exista o „invazie a strainilor” care fura locurile de munca ale britanicilor si profita de ajutoarele sociale si resursele medicale, acuzând membrii Guvernului ca alimenteaza temerile fata de imigrantii europeni pentru a distrage alegatorii de la problemele reale cu care se confrunta Marea Britanie, scrie The Guardian.

Vicepresedintele CE a afirmat ca majoritatea informatiilor cu privire a Uniunea Europeana care ajung la publicul britanic se bazeaza pe mituri si a avertizat liderii politici ca adoptarea unor tactici populiste pentru a câstiga voturi „distruge viitorul” Marii Britanii.

„Sunt dezamagita de liderii politici pentru ca ce este leadership-ul daca doar încerci sa câstigi voturi prin manevre si discursuri populiste?”, a declarat ea. „Distrugeti viitorul poporului vostru, de fapt. De aceea sunt îngrijorata”, a continuat Reding.

„De aceea cer ajutor din partea tuturor fortelor rationale din Marea Britanie pentru a explica cu calm care sunt scenariile optim si cel mai prost, de a explica ce este Europa si ce poate sa faca Europa, ce nu poate sa faca, ce face si ce nu face Europa, deoarece majoritatea lucrurilor spuse cetatenilor Marii Britanii sunt mituri, nu au nimic de-a face cu realitatea”, a conchis oficialul european. Iuliana Enache, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie