Ce conditii trebuie sa indeplinesti pentru a putea sta mai mult de trei luni intr-un alt stat membru UE?
Declaratia purtatorului de cuvânt al Comisiei Europene, Jonathan Todd, referitoare la dreptul Statelor Membre de a expulza cetateni europeni din alt stat membru, daca dupa trei luni de la stabilirea într-un stat membru nu au un loc de munca sau mijloace de a se întretine, trebuie nuantata.
Potrivit prevederilor Directivei Parlamentului European si a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, acest drept, pentru o perioada mai lunga de trei luni, ramâne supus anumitor conditii.
Astfel, solicitantii trebuie:
– ori sa fie angajati într-o activitate economica (la un angajator sau ca liber-profesionisti);
– ori sa aiba resurse suficiente si o asigurare de sanatate, pentru a avea certitudinea ca nu vor deveni o povara pentru serviciile sociale ale statului membru gazda pe durata sederii lor (statele membre pot sa nu specifice o suma minima pe care o considera suficienta, dar trebuie sa tina cont de situatia personala);
– ori sa urmeze cursuri profesionale si în calitate de cursanti sa aiba suficiente resurse si o asigurare de sanatate, pentru a avea certitudinea ca nu vor deveni o povara pentru serviciile sociale ale statului membru gazda pe durata sederii lor;
– ori sa fie un membru al familiei unui cetatean al Uniunii care se înscrie într-una dintre categoriile mentionate.
Cetatenii Uniunii Europene care întrunesc cerintele anterioare pentru acordarea dreptului de sedere sau a dreptului de sedere permanenta si membrii familiilor acestora beneficiaza de tratament egal cu cetatenii tarii gazda din zonele vizate de tratat.
Totusi, statul membru gazda nu este obligat sa acorde dreptul la asigurare sociala în primele trei luni de sedere persoanelor altele decât angajatii sau liber-profesionistii si membrii familiei acestora. De asemenea, statele membre gazda nu sunt obligate, înainte de dobândirea dreptului de sedere permanenta, sa acorde ajutor de întretinere pentru studii, inclusiv pentru cursuri de formare profesionala, sub forma de granturi sau credite pentru aceste persoane. Membrii familiei, indiferent de nationalitatea lor, vor avea dreptul de a se angaja în activitati economice în slujba unui angajator sau ca liber-profesionisti.
Cetatenii Uniunii Europene sau membrii familiilor acestora pot fi expulzati din statul membru gazda din motive ce tin de politica publica, siguranta publica sau sanatatea publica.
Decizia de expulzare nu se poate lua din considerente economice sau alte elemente generice de discriminare (precum nationalitatea). Masurile care afecteaza libera circulatie si sedere trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa fie bazate exclusiv pe comportamentul personal al persoanei în cauza. Acest comportament trebuie sa reprezinte o amenintare suficient de grava si de pregnanta, care afecteaza interesele fundamentale ale statului, astfel, condamnarile anterioare pentru infractiuni nu justifica în mod automat expulzarea. De asemenea, în cazul în care documentele de intrare folosite de catre persoana respectiva au expirat, aceasta nu constituie un temei juridic suficient pentru expulzare.
Directiva prevede obligatia în sarcina statului membru ca, înainte de a lua o decizie de expulzare, acesta sa evalueze mai multi factori, cum ar fi durata în care a fost rezidenta persoana în cauza, vârsta acesteia, gradul de integrare si situatia familiala din statul membru gazda, precum si legaturile cu tara de origine. Numai în situatii exceptionale, din considerente prioritare ce tin de siguranta publica, se pot emite ordine de expulzare pentru un cetatean al Uniunii Europene, daca acesta a locuit timp de zece ani în tara gazda sau daca este minor.
Persoana careia i se refuza permisiunea de intrare sau de sedere într-un stat membru trebuie anuntata cu privire la decizia respectiva în asa fel încât aceasta sa îi poata întelege continutul si efectele. Temeiul deciziei trebuie comunicat, iar persoana în cauza trebuie informata cu privire la caile de atac pe care le are la dispozitie. Cu exceptia situatiilor de urgenta, subiectului deciziilor respective trebuie sa i se acorde cel putin o luna pentru a parasi statul membru.
În niciun caz nu se pot emite ordine de excludere pe viata. Persoanele vizate de ordinele de excludere pot solicita reanalizarea situatiei dupa trei ani. Directiva prevede, de asemenea, o serie de garantii procedurale. Mai concret, persoanele în cauza au acces la o evaluare judiciara si, daca este cazul, la o evaluare administrativa în statul membru gazda.
Statele membre pot adopta masurile necesare pentru refuzul, încheierea sau retragerea oricarui drept conferit de Directiva 2004/38/CE în cazul abuzului de drepturi sau în caz de frauda, cum ar fi casatoriile de convenienta. Denisa Patrascu, legestart.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!