Ministerul Sanatatii: Cazul de gripa confirmat si anuntat de DSP Sibiu este unul mai vechi
Cazul de gripa confirmat si anuntat de Directia de Sanatate Publica Sibiu este unul mai vechi, dintre cele trei cazuri anuntate anterior de Ministerul Sanatatii, se arata într-un comunicat de presa al ministerului remis miercuri AGERPRES.
„Ca urmare a anuntului facut de purtatorul de cuvânt al DSP Sibiu, Simona Berariu, referitor la un caz de gripa confirmat, Ministerul Sanatatii face urmatoarele precizari: cazul de gripa confirmat si anuntat de DSP Sibiu este unul mai vechi si face parte din cele trei cazuri anuntate de Ministerul Sanatatii”, se precizeaza în comunicat.
Directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica Sibiu, Adela Morar, a declarat miercuri pentru AGERPRES ca nimeni nu a murit în acest an si nici anul trecut de vreun tip de gripa la Sibiu, iar singurul pacient confirmat cu gripa porcina a fost deja externat si este complet vindecat.
„Avem un caz confirmat de gripa porcina, care a fost externat, pacientul este bine, vindecat. Acum avem doi pacienti, angajati ai Aeroportului International din Sibiu, care sunt internati la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, însa nu avem nicio confirmare ca ar avea gripa”, a precizat Adela Morar.
Purtatorul de cuvânt al DSP Sibiu, Simona Berariu, a spus ca acestia se afla la Sectia Clinica Infectioase si ca probele recoltate de la ei sunt analizate la Institutul „Cantacuzino”.
Un coleg al acestor doi pacienti a murit luni în sectia ATI a Spitalului Judetean de Urgenta, însa Ministerul Sanatatii a precizat ca raportul medicilor legisti arata alte cauze ale decesului.
„În urma examenului anatomo-patologic, s-a dovedit faptul ca decesul persoanei din data de 6 ianuarie 2014, în sectia ATI, a avut drept cauza diagnosticul de tromboembolie pulmonara si pneumonie acuta interstitiala, pe fondul altor co-morbiditati. Diagnosticul stabilit de medicii legisti exclude decesul din cauza oricarei forme de gripa”, a anuntat Ministerul Sanatatii, cu precizarea ca testele de la Cantacuzino vor fi finalizate în cursul zilei de miercuri.(AS – autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!