Presedintele Traian Basescu a declarat ca nu exclude organizarea primului tur la prezidentiale cu un referendum privind Parlamentul unicameral

 

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca nu exclude posibilitatea repetarii referendumului privind Parlamentul unicameral, care ar putea fi organizat în primul tur al alegerilor prezidentiale.

traian basescu6„Trebuie respectat rezultatul referendumului, dar proiectul de revizuire a Constitutiei nu reflecta vointa suverana a poporului. Atunci trebuie avuta în vedere si posibilitatea repetarii referendumului când ei sunt la putere (USL – n.r.)”, a afirmat presedintele la B1 TV.

Întrebat daca acesta lucru va responsabiliza USL, Basescu a raspuns: „Sigur ca da”.

Traian Basescu a apreciat ca actuala putere va fi sanctionata de români daca nu va respecta vointa populara: „Cred ca de data asta România va sanctiona grav”.

Întrebat daca va decide organizarea unui nou referendum pe acelasi subiect simultan cu alegerile prezidentiale, el a raspuns: „Nu exclud aceasta posibilitate, pentru ca la ce s-a ajuns acum depaseste orice imaginatie”.

Chestionat daca ar dori ca referendumul sa beneficieze de noua lege privind organizarea referendumului, cu prag de 30%, presedintele a spus ca nu îl intereseaza pragul si ca „un astfel de referendum se poate face si pe actuala lege, cu 50%, în turul unu al prezidentialelor”.

„Uitati-va în Parlament. Ce ar spune domnul Ponta, de exemplu, daca atunci când va planifica alegerile prezidentiale, pentru ca Guvernul stabileste graficul, emit si decretul pentru organizarea unui referendum pentru reconfirmarea ideii de Parlament unicameral? Pentru ca procedura am parcurs-o. Asta ar însemna pentru dânsul liniste? As fi un presedinte care îl deranjeaza”, a spus Basescu.

În iunie 2013, Parlamentul a respins, cu 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotriva” si 69 de abtineri, hotarârea care aviza favorabil solicitarea presedintelui Traian Basescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de alesi. Reprezentantii PDL au reclamat faptul ca Parlamentul nu are o hotarâre în privinta solicitarii presedintelui. Birourile permanente reunite ale celor doua Camere au respins, însa, solicitarea PDL de a relua votul în plenul reunit asupra referendumului cerut de seful statului, considerând ca procedura parlamentara a fost îndeplinita, avizul fiind consultativ.

Limitarea la 300 a numarului de parlamentari implica modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputatilor si Senatului, în timp ce instituirea Parlamentului unicameral implica modificarea Constitutiei.

Presedintele a organizat un referendum pe aceeasi tema si în anul 2009, tot la primul tur al prezidentialelor. Rezultatele referendumului organizat atunci au fost validate, 77,78% din alegatori pronuntându-se în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% votând pentru reducerea numarului de parlamentari, în conditiile în care prezenta la urne a fost de 50,95%. Eliana Radulescu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie