Directiva UE: Bancile, obligate sa negocieze dobanzi avantajoase pentru clientii care vor credite in lei
O Directiva votata de Parlamentul European aduce mai multe noutati importante în ceea ce priveste protectia clientilor bancari. Printre prevederile actului normativ pe care si România va trebui sa îl transpuna în legislatia locala se numara si un articol care obliga bancile sa accepte cererile clientilor care vor sa-si converteasca împrumuturile din valuta în lei.
Bancile din tarile membre UE vor fi obligate sa accepte cererile clientilor care doresc sa-si converteasca creditele luate în valuta în împrumuturi în moneda locala, arata o Directiva devenita obligatorie pentru toate statele UE. România este una dintre tarile care vor fi obligate sa transpuna în legislatia locala respectivele prevederi si va trebui sa o faca într-o perioada de maximum doi ani. Mai mult, arata Directiva, bancile vor trebui sa negocieze cu clientii dobânda în asa fel încât costurile creditului “ sa nu dezavantajeze debitorul”. Conversia creditului se va face la cursul de schimb din ziua depunerii cereri aceasta fiind si principala diferenta fata de masurile luate de guvernul maghiar care a obligat bancile sa mute pe forinti creditele în franci elvetieni însa la un curs preferential.
Chiar si asa, Directiva aduce avantaje clientilor care vor scapa de riscul valutar si vor beneficia si de o dobânda negociata în termeni rezonabili.
În România, bancile dau si acum clientilor posibilitatea de a schimba moneda creditului însa trateaza procedura ca orice alt credit de refinantare. Nefiind obligate prin lege sa accepte conversia, bancile fac o analiza de risc ca pentru orice credit nou si decid daca accepta sau nu cereea debitorului.
De cele mai multe ori, institutiile de credit cer garantii suplimentare sau giranti celor care solicita schimbarea monedei de creditare. De mentionat ca în acest moment, în urma masurilor luate de BNR în sensul limitarii creditelor în valuta dar si ca urmare a scaderi abrupte a dobânzilor pentru lei(ROBOR la trei luni ,adica dobânda de referinta în functie de care se calculeaza dobânzile variabile, este în prezent de doar 2% fata de 6% la începutul anului trecut), împrumuturile în moneda nationala au devenit mai avantajoase decât cele în euro. Conversia în lei devine astfel o varianta avantajoasa care exclude,pe deasupra, riscul valutar. Serban Buscu, capital.ro
1 comentariu
Normal suntem in UE si este foarte limpede ca bancile sa fumctioneze dupa normele celorlalte banci din uniune care evalueaza bunurile imobiliare la pretul pietei si nu la suma datorata nancii chiar daca suma datorata este mai mica de zece ori decat valoarea bunului,deasemenea dobands trebuie alineata la dob.practicate in tarile din europa si politica dusa in ganeral fata de clienti.