Vanzarile Dacia au crescut in 2013, cu 11% in Franta
Vânzarile Dacia au crescut anul trecut în Franta cu 11%, la 93.800 autovehicule, cu o cota de peste 5% din piata, marca româneasca intrând în top 5 producatori, a anuntat grupul Renault.
„Dacia a devenit marca numarul 5 pe piata autoturismelor si vehiculelor comerciale usoare (LCV). Sandero este al treilea model din Franta, iar noul Duster, lansat în octombrie 2013, este un succes major”, se arata într-un comunicat al Renault privind vânzarile de pe piata franceza în luna decembrie si în 2013.
Dacia a înregistrat cea mai mare crestere anul trecut pe piata franceza si s-a plasat pentru prima data pe locul 5 pe piata pe ansamblul unui an întreg, fiind aproape de marca de pe locul al patrulea, noteaza Renault.
Pe segmentul autoturismelor, Dacia a înregistrat anul trecut vânzari de 89.844 unitati în Franta, în urcare cu 11,2% fata de 2012, iar cota de piata a marcii a avansat de la 4,2% la 5%.
La nivel de grup, vânzarile Renault au scazut cu 0,7%, la 547.700 automobile si vehicule comerciale usoare, în timp ce cota de piata a urcat cu 1,2 puncte, la 25,4%.
Piata auto franceza a scazut cu 7,1% în primele 11 luni ale anului trecut, la 1,615 milioane automobile livrate, potrivit datelor prezentate în luna decembrie de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile.
Vânzarile Dacia în Uniunea Europeana au urcat în perioada ianuarie-noiembrie cu 21,1%, cea mai buna crestere în topul marcilor, la 260.500 masini.Vlad Popescu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!