Principala destinatie externa a romanilor, in perioada sarbatorilor de iarna: Austria

 

Principala destinatie externa a românilor, în perioada sarbatorilor de iarna, a fost Austria, urmata în top de Bulgaria, Italia, destinatiile exotice si Grecia, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Cristian Pitulice, manager la agentia de turism Edelweiss Travel.

Ski Austria,,Austria este o destinatie deja traditionala pentru români. Aici, ca în fiecare an, cele mai solicitate zone au fost Salzburg ( Zell am See/Valea Gastein) si Tirol (Oetztal, Zillertal, Innsbruck, Kitzbueheler Alpen, dar si zona Arlberg). Cei mai multi români au cumparat pachete la hotelurile de 3 si 4 stele în Austria, iar în Bulgaria peste 90% dintre turistii români s-au orientat la hotelurile si apartamentele de 4 stele’, a spus Cristian Pitulice.

Pentru un Revelion în Austria, pe arenele de schi, tarifele au început de la 300 de euro/7 nopti de cazare cu mic dejun la pensiuni de 3 stele sau de la 400 euro/7 nopti de cazare cu cu demipensiune la hoteluri de 4 stele.

În Bulgaria, pachetele de revelion cu all inclusive la hoteluri de 4 stele în Bansko sau Borovets au avut preturi începând de la 220 de euro/cazare 5 nopti în camera dubla.

,,Multe hoteluri de pe litoralul bulgaresc au fost deschise pe perioada revelionului, iar pâna la 20 decembrie acestea au fost ocupate în totalitate. Este vorba de aproximativ 2.000 de camere dintre care 80% au fost vândute pe piata româneasca’, spune Cristian Pitulice.

În Austria, durata medie a unui pachet turistic este de sapte nopti, în special datorita faptului ca majoritatea hotelierilor din aceasta tara, din statiunile de schi au sejururi fixe. În Bulgaria, durata medie a unui pachet turistic este de cinci nopti datorita, în special, flexibilitatii hotelierilor si touroperatorilor din aceasta tara.

,,În 2014, pentru Austria fragmentarea pietei a fost si mai evidenta, ceea ce reconfirma trendul început acum 2-3 ani, de orientare a turistilor catre rezervarile direct la hotel sau prin operatori globali, în detrimentul rezervarilor prin agentiile de turism locale. Totodata, se poate remarca si o divizare a pietei mai accentuata decât în anii anteriori în sensul ca turistii români se orienteaza fie spre un tarif cât se poate de bun (chiar daca conditiile de cazare sunt modeste), fie catre pachete turistice complete ( transport, cazare, transfer, schipass)’, a spus Cristi Pitulice.

Românii calatoresc în Austria, în principal, pentru schi, wellness si city breaks.(AS – editor: Carmen Marinescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie