Fiat va prelua integral Chrysler

 

Fiat a convenit preluarea integrala a Chrysler într-o tranzactie de 4,35 miliarde de dolari finantata în cea mai mare parte de compania americana, actiunile grupului italian urcând cu 16% la Milano dupa anuntarea acordului, cea mai buna evolutie din ultimii cinci ani.

fiat vs chryslerFiat va prelua participatia de 41,5% din actiunile Chrysler detinuta de un fond de asigurari de sanatate pentru pensionari controlat de influentul sindicat United Auto Workers. Grupul italian detine deja 58,5% din actiunile Chrysler, dupa ce a contribuit la salvarea de la faliment a companiei în urma cu aproape 5 , transmite Bloomberg.

Fiat va plati 1,75 miliarde în cash catre fond la finalizarea tranzactiei, iar Chrysler va contribui cu 1,9 miliarde de dolari prin distribuirea unui dividend special. În plus, Chrysler va plati esalonat catre fond 700 milioane de dolari, în patru transe anuale, prima dintre acestea urmând sa fie distribuita odata cu perfectarea tranzactiei. Fiat estimeaza ca tranzactia va fi finalizata pâna la 20 ianuarie.

Sergio Marchionne, director general al Fiat si Chrysler, a obtinut astfel conditii considerate de analisti si investitori favorabile grupului italian.

„Marchionne a facut o treaba foarte buna. Nu putea obtine conditii mai bune”, comenteaza pentru Bloomberg un analist financiar italian.

Odata cu preluarea Chrysler, Fiat va dispune de anvergura si resursele necesare pentru a revigora operatiunile din Europa, aflate în pierdere, si pentru a-si consolida pozitia ca grup global, rivalizând Toyota, General Motors si Volkswagen. Marchionne a dorit înca de la preluarea mandatului de CEO al Fiat, în 2004, o fuziune cu un alt producator auto mare.

Finantarea tranzactiei în proportie majoritara de catre Chrysler „este o lovitura” si va fi vazuta „ca o mare surpriza pozitiva”, asigurând câstiguri viitoare pentru Fiat atât în plan operational, cât si financiar, noteaza un analist Bernstein Research.

Actiunile Fiat au crescut cu 16% joi la Milano, cea mai buna evolutie din aprilie 2009, capitalizarea de piata a companiei urcând la 8,65 miliarde euro. Titlurile Fiat se tranzactioneaza la cel mai ridicat nivel din iulie 2011, dupa ce s-au apreciat anul trecut cu 57%.

Fiat încheie astfel preluarea integrala a Chrysler, platind un total de 3,7 miliarde de dolari.

În 1998, Daimler cumpara Chrysler pentru 36 miliarde de dolari. Grupul DaimlerChrysler s-a destramat în 2007, când fondul Cerberus Capital Management a preluat 80% din actiunile Chrysler pentru 7,4 miliarde de dolari. În cei noua ani petrecuti în proprietatea Daimler, Chrysler a înregistrat profituri de 5 miliarde de dolari si pierderi aproape la fel de mari.

Preluarea integrala a Chrysler de catre Fiat vine într-un moment propice, cu cresteri puternice pe piata auto americana, care au generat profituri si au dat startul unor investitii ambitioase. General motors a lansat anul trecut 18 modele noi sau modernizate si are în plan alte 14 pentru acest an, iar Ford vrea sa lanseze 23 de autovehicule la nivel mondial în 2014.

Chrysler are vânzari în crestere de 44 de luni consecutive – aproape 4 ani – în principal datorita modelelor dezvoltate în parteneriat cu Fiat si introducerii autoturismelor produse de grupul italian în reteaua de distributie din SUA.

Fiat vrea sa investeasca pâna la 9 miliarde euro în revitalizarea fabricilor din Italia si readucerea operatiunilor din Europa pe profit, iar fuziunea cu Chrysler va consolida legaturile dintre marcile de baza ale celor doua companii: Alfa Romeo, Lancia si Maserati, respectiv Chrysler, Dodge si Jeep.

Chrysler detine rezerve de lichiditati de aproximativ 12 miliarde de dolari.

Ministrul italian al Industriei, Flavio Zanonato, a declarat într-un comunicat publicat joi ca guvernul de la Roma este pregatit sa sprijine extinderea Fiat-Chrysler, iar acordul de preluare integrala a companiei americane reprezinta un semnal „foarte pozitiv”.

Chrysler si Fiat au livrat în 2012 un total de 4 milioane de autovehicule la nivel mondial. Volkswagen a vândut în acel an 9,07 milioane de masini, General Motors 9,3 milioane, iar Toyota 9,75 milioane unitati, potrivit datelor Bloomberg.

Marchionne estimeaza ca noul grup format din Fiat si Chrysler va ocupa locul al saptelea la nivel global în functie de vânzari.Vlad Popescu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie