Medicul Serban Bradisteanu isi afla luni verdictul, in dosarul de abuz in serviciu si luare de mita

 

Tribunalul Bucuresti se pronunta luni în dosarul în care medicul Serban Bradisteanu a fost trimis în judecata pentru abuz în serviciu si luare de mita, în legatura achizitionarea de aparatura medicala pentru penitenciare, potrivit Agerpres.

serban bradisteanuLa ultimul termen al procesului, din 28 noiembrie, procurorul DNA a cerut condamnarea lui Bradisteanu la 10 ani de închisoare pentru savârsirea infractiunilor abuz în serviciu si luare de mita, dar si mentinerea sechestrului pe bunurile detinute de medic.

Initial, Bradisteanu a fost achitat de Tribunalul Bucuresti pe 3 decembrie 2009, însa dosarul s-a reîntors spre rejudecare la aceeasi instanta, în urma unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti.

Serban Bradisteanu, sef de sectie la Spitalul de Urgenta Floreasca, a fost trimis în judecata de procurorii DNA, la 22 martie 2007, fiind acuzat ca ar fi primit mita aproape patru milioane de euro de la o firma ce distribuia produse medicale, în schimbul trucarii unor licitatii.

Potrivit DNA, în perioada 2001 – 2002, Serban Bradisteanu, în calitate de presedinte al comisiei de evaluare la o licitatie pentru achizitia de aparatura medicala, organizata de Ministerul Justitiei, a atribuit, cu încalcarea flagranta a normelor legale în materie, echipamente medicale pentru dotarea, din bani publici, a spitalelor din sistemul penitenciar si a Spitalului ‘prof. dr. Constantin Angelescu’.

Anchetatorii sustin ca Serban Bradisteanu ar fi favorizat firmele CC MED AG-Elvetia si BIOMEDICA GmbH-Austria prin atribuirea discretionara a contractelor de furnizare de produse, producând un prejudiciu de 9.169.606 euro Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

În schimb, medicul ar fi primit, în conturile unei firme off-shore, sumele de 500.000 dolari americani si 3.594.333 euro.

Începerea urmaririi penale împotriva membrilor comisiei de licitatie, între care si medicul Serban Bradisteanu, a fost dispusa de DNA la 4 mai 2006. Ceilalti membri ai comisiei – Adrian Streinu-Cercel, Dumitru Constantin, Dumitru-Emanuel Parausanu, Daniela Nazdravan, Irina-Doina Protopopescu si Florica Topologeanu – au fost, ulterior, scosi de sub urmarire penala, constatându-se lipsa vinovatiei lor.

La 23 iunie 2006, procurorii DNA au dispus luarea masurilor asiguratorii prin instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile aflate în proprietatea medicului Bradisteanu: terenul si o vila aflate în Ciolpani, cu o valoare estimata la 425.000 de euro, o garsoniera situata în Bucuresti, pe Calea Victoriei, cu o valoare estimata la 62.000 de euro, si un teren cu imobilul aferent de pe strada Roma din Bucuresti, cu o valoare estimata la 1.100.000 de euro.

Reamintim, medicul Serban Bradisteanu a fost acuzat de favorizarea infractorului în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Nastase, dupa ce acesta a fost condamnat la închisoare în dosarul Trofeul Calitatii. romaniatv.net

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie