Sistemul de plata prin cupoane intra in Romania
Prezent timid în România înca din 2005, sistemul de reduceri prin cupoane patrunde si în marile retele de magazine. Wave Division, o companie româneasca specializata în activitati publicitare în magazine a intrat într-o colaborare cu liderul în domeniul digital couponing din SUA si Europa.
„Click, print,save”. Sistemul implementat de americani prin care cumparatorii economisesc anual în jur de 30 de miliarde de dolari ajunge, timid, si în România. Smart Coupon SRL, o companie a grupului Wave Division SRL, una dintre cele mai importante companii ce activeaza pe segmentul publicitatii in store si una dintre cele mai mari agentii de publicitate BTL full service din tara a încheiat un parteneriat cu Coupons.com, lider în domeniul digital couponing pe pietele din SUA si Europa. Rezultatul este cuponreducere.ro, un site ce îsi propune sa ofere gratuit cupoane de reduceri pentru a fi folosite în marile lanturi de magazine. „CuponReducere.ro a fost gândit ca un proiect îndraznet, care sa deschida drumuri noi si sa aduca inovatie în România din punct de vedere al instrumentelor de shopper marketing. Astfel, am initiat în 2012 parteneriatul cu Coupons.com, liderul pentru proiecte de digital couponing în Europa. Coupons.com asigura solutia tehnica pentru proiectul de digital couponing pe care l-am lansat în Romania, catre consumatori. Pe 27 iunie, platforma CuponReducere.ro a devenit activa, oferind gratuit consumatorilor un instrument de economisire prin cupoane online printabile, pentru cosul de cumparaturi. Printarea cupoanelor se realizeaza prin intermediul softului de imprimare si monitorizare a cupoanelor, pe care Coupons.com il pune la dispozitia consumatorilor si în România”, au declarat pentru ECONOMICA.NET Wave Division.
De unde se poate cumpara cu cupoane
Momentan, doar doi retaileri au intrat în sistem: lantul de magazine Profi, detinut de fondul polonez de investitii Enterprise Investors si reteaua de farmacii Sensiblu. Compania vrea sa înglobeze însa în platforma un numar cât mai mare de retaileri. „Pe lânga Profi si Sensiblu, obiectivul nostru este acela de a integra în aceasta platforma toti retailerii internationali si locali din comertul cu bunuri de larg consum – platforma fiind o galerie de cupoane de reduceri multi-brand si multi-retailer. Suplimentar, vom integra în sistemul nostru si retaileri ce ofera consumatorilor produse non-FMCG / produse cu o durata de viata mai lunga, ce nu sunt cumparate frecvent, fie de uz personal, fie pentru gospodarie”, sustin reprezentantii companiei.
Cupoane si la hipermarket
Pentru începutul anului viitor, Smart Coupon anunta noi parteneri, printre care si doua lanturi de hipermarketuri. „Pentru moment mai avem semnate doua contracte, cu doi retaileri (birotica si farmacie) pentru care vom pregati campanii începând cu luna ianuarie. În pregatire, însa, ne mai aflam cu 3 retaileri mari din retelele de comert modern (2 lanturi de hipermarket si un lant de supermarketuri). Practic, începutul de an 2014 va fi unul extrem de aglomerat deoarece vom finaliza procedurile de integrare cu lanturile noi, timp în care vom pregati si campanii noi de reduceri împreuna cu furnizorii acestora. Pe lânga Profi si Sensiblu vom activa cel putin alti 10 retaileri de top, în timp ce pentru consumatori vom dezvolta proiecte de comunicare prin care sa crestem considerabil notorietatea serviciului nostru. Astfel, ne propunem 1 milion de cupoane printate pâna la finele anului 2014.”, au mai declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentantii agentiei.
Cum cumperi cu cupoane
Pentru a putea beneficia de reduceri prin cupoane, clientii trebuie sa intre pe site-ul cuponreduceri.ro, sa îsi aleaga produsele pe care doresc sa le achizitioneze (de obicei produse alimentare sau nealimentare pentru nevoile zilnice) din lista celor prezente pe site, sa intre în contul pe care si l-au creat si sa printeze cupoanele de care au nevoie. Ulterior, vor fi nevoiti sa decupeze cupoanele si sa mearga cu ele în magazinele partenere Smart Coupon pentru a face cumparaturi. Reducerea se va face la casa, prin prezentarea cupoanelor.Cupoanele pot fi folosite în toate magazinele partenere CuponReducere.ro, ce permit scanarea codurilor de bare. De asemenea, la achizitionarea unui produs se poate folosi un singur cupon, dar un cupon poate fi printat fie o singura data, fie de mai multe ori, în functie de tipul campaniei.
Ce este în spatele sistemului
Dupa cum explica reprezentantii Smart Coupon , reducerile prin cupoane sunt oferite de producatorii si distribuitorii produselor / brandurilor listate în magazinele din comertul modern si sunt suplimentare celor existente în magazine. Astfel, membrii site-ului www.CuponReducere.ro vor beneficia de reduceri în plus fata de cele pe care le gasesc în magazine. Concret, ca si mod de lucru – producatorii sau distribuitorii de produse de larg consum pot oferi campanii de reduceri prin cupoane online, printabile, catre consumatori, prin intermediul platformei www.CuponReducere.ro. Toate solicitarile venite din partea producatorilor sunt propuse de echipa Smart Coupon catre retailerii parteneri, care pot aproba sau nu campaniile respective. Ulterior, daca retailerul este de acord cu propunerea producatorului,începe setarea cupoanelor de reducere. Pe scurt, CuponReducere.ro este punctul de legatura între branduri si retaileri, oferind acestora un nou canal de promovare (pre-shopper marketing).
Ce beneficii are acest sistem
Daca pentru consumatori beneficiile acestui sistem sunt evidente, acestia putând economisi pâna la câteva sute de lei la un singur cos, pentru producatori, distribuitori si retailseri „afacerea cu cupoane” poate aduce o conectare cu consumatorii la un alt nivel decât prin promotii simple de reducere, un trafic mai mare în magazine,vânzari suplimentare, promovare / vizibilitate pentru branduri, corelarea produselor promovate cu profilul cumparatorilor, generarea de shopper insights, dar si posibilitatea de monitorizare a rezultatelor campaniilor. „Noi am creat un spatiu comun pentru branduri si pentru comercianti în scopul conectarii consumatorilor cu brandurile pe care le consuma sau pe care doresc sa le încerce. Cream implicit un instrument de pregatire a listei de cumparaturi, dar si o modalitate de economisire suplimentara pentru cosul de cumparaturi”, mai explica reprezentantii Smart Coupon. Alina Stanciu, economica.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!