Mesajul de Craciun al Regelui Mihai

 

În mesajul sau traditional de Craciun, Regele Mihai le multumeste românilor pentru dragostea cu care înconjoara Familia Regala.

regele Mihai„Români.

Anul care se încheie a fost un timp al realizarilor, în ciuda urmelor crizei economice. Tanara generatie dovedeste vigoare si talent, iar o buna parte a românilor învata sau lucreaza, cu cinste si pricepere, în tari ale lumii. Sectorul privat, ca si întreaga societate civila, se consolideaza si se dezvolta, pe an ce trece.

Tara noastra se îndreapta cu încredere catre valorile democratice si ale libertatii. Din pacate, societatea româneasca profunda are uneori mai multa deschidere si întelegere pentru aceste valori decât reprezentantii ei.

Familia noastra a avut însemnate sarbatori în 2013. Pe 10 iunie, Regina si cu mine am împlinit 65 de ani de casatorie. Amândoi am dori ca exemplul nostru de viata împreuna sa inspire pe contemporani, aratând importanta familiei în timpurile de astazi. În septembrie, Regina a împlinit frumoasa vârsta de 90 de ani, sarbatorita de întreaga societate româneasca.

Afectiunea si încrederea pe care voi toti ni le aratati, în fiecare zi, sunt o binecuvântare pentru noi. Desii anii trec, si nu putem raspunde tututor invitatiilor venite din colturile tarii, Regina si cu mine simtim, clipa de clipa, atasamentul vostru fata de Coroana.

Familia regala a fost prezenta în tari europene si pe meridianele lumii, pentru a reprezenta interesele fundamentale ale Natiunii. Dupa vizita mea la Vatican, în februarie, Principesa Mostenitoare si Principele Radu m-au reprezentat la Chisinau, Balti, Soroca si Orhei, precum si în alte localitati de dincolo de Prut, facând legatura istorica a acestor tinuturi cu Coroana, dupa 71 de ani de când am vizitat Chisinaul.

De un an încoace, Principele Nicolae s-a alaturat familiei, începând sa cunoasca tara si oamenii ei si sa ajute la consolidarea noastra în domeniile economiei, educatiei, ecologiei si patrimoniului.

Castelul Peles este din nou un loc viu, dând stralucire prezentului si consolidând viitorul. Sinaia este Scaunul Casei Regale a României, garantie a identitatii noastre si simbol al statului român modern. Fiecare clipa petrecuta de Familia noastra acolo întareste si inspira Tara. Toata lumea care ne trece pragul, la Peles sau la Pelisor, pleaca de acolo cu mândrie si speranta.

Familia Regala se îngrijeste, an de an, de oamenii în vârsta si de cei mai tineri dintre români. Exemplele de voluntariat si de raspundere sociala sunt repere importante ale prezentului.

Am primit de-a lungul anului, semne ale respectului militarilor români. Prin efortul lor de adaptare la conceptele militare moderne, prin straduinta lor de a respecta memoria, soldatii români continua sa faca bine tarii si sa-i apere viitorul, slujind-o demn si curajos. Am devenit ofiter acum 76 de ani si, de atunci încoace, nu am uitat niciodata respectul pentru Armata României.

Zilele acestea, castelul de la Savârsin rasuna de colinde, de freamat si de pregatiri. Întreaga societate româneasca priveste Savârsinul de Craciun ca pe o parte a propriului camin. Sunt sigur ca, de undeva, din Ceruri, Regina Elena se bucura de toate acestea. De-a lungul anilor, mama mea a fost sufletul pregatirilor de Craciun si un parinte pentru fiecare dintre români.

Tuturor, copii, parinti si bunici, celor din tara si din Barasabia, celor ce petreceti Craciunul în alte tari ale lumii, ca si celor care va aflati în misiuni ce fac cinste României, va doresc sarbatori fericite, pace sufleteasca si motive de mândrie!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

MihaiR

realitatea.net

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie