Mircia Gutau, fostul primar din Ramnicu Valcea a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare, pentru abuz in serviciu

 

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutau a fost condamnat, miercuri, la trei ani si sase luni de închisoare pentru abuz în serviciu în forma calificata si continuata, într-un dosar de achizitie a sase locuri de joaca pentru municipalitate, decizia putând fi atacata cu recurs.

Mircia GutauSentinta în dosarul care îl vizeaza pe fostul primar din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutau a fost data de Judecatoria Drobeta Turnu Severin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Presedintele Judecatoriei Drobeta Turnu Severin, George – Cristinel Zaharia a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX ca dosarul în care Mircia Gutau a primit condamnarea de trei ani si sase luni vizeaza infractiunea de abuz în serviciu în forma calificata si continuata.

„Este vorba despre dosarul 1270/288/ 2009. În aceasta cauza, prin hotarârea pronuntata astazi, 18.12.2013, inculpatul Gutau Mircia a fost condamnat la pedeapsa de trei ani si sase luni de închisoare pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu în forma calificata si continuata. Prin actul de sesizare a instantei noastre s-a retinut ca s-a încalcat procedura de achizitii publice cu privire la sase locuri de joaca achizitionate de municipiul Râmnicu Vâlcea în anul 2005. Inculpatul Gutau Mircea, la acea data, era presedinte al comisiei de achizitii publice si în aceasta calitate a încheiat mai multe contracte în numele Primariei municipiului Râmnicu Vâlcea cu domnul Georgescu Io,n care era administratorul societatii care a câstigat licitatia. Valoarea totala a contractelor încheiate între municipalitate si firma câstigatoare era de 869.000 lei”, a declarat Zaharia.

Totodata, pe portalul instantei se arata ca pedeapsa fostului edil, data miercuri de Judecatoria Drobeta Turnu Severin, se contopeste cu cea data de Tribunalul Alba Iulia în 2010, într-un alt dosar în care a fost implicat Mircia Gutau, astfel ca prezenta sentinta se considera ca fiind executata.

Citeste mai departe pe realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie