Sedinta de informare privind medierea, parcursa cu un mediator
Inca de la Legea 214/2013, institutia – sedintei de informare privind medierea- data prin aceasta lege si in posibilitatea practicienilor dreptului, a produs si inca produce pentru unii neclaritati conceptuale si procedurale.
In ceea ce priveste conceptul, sedinta de informare este luata din cuprinsul Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Acest concept nu este luat din codul de procedura civila si nici din alte legi de organizare a altor profesii cum ar fi avocati, consilieri juridici, executori, etc. Conceptul de SEDINTA DE INFORMARE PRIVIND MEDIEREA apartine exclusiv medierii si face parte implicit din procedurile “mediatoricesti”. Facand parte din procedurile mediatorului, este de la sine inteles ca acesta este cel mai indreptatit sa explice acest concept, mai cu seama fiind cel care inca din 2008 practica aceasta procedura, si a observat eficacitatea unei astfel de sedinte.
Acest lucru nu inseamna ca doar mediatorul poate face referire la sedinta de informare privind medierea, ci ca, toti cei care discuta/analizeaza/vorbesc si scriu despre sedinta de informare ar trebui sa tina cont de anumite aspecte din legea medierii, aspecte principiale medierii, care dau nota caracteristica acestei institutii privind informarea in mediere a partilor din conflict. Altfel, asa cum se si intampla si zi de zi observ pe cele mai respectabile forumuri si siteuri, institutia sedintei de informare privind medierea, este ca un verset luat din Biblie si pus deoparte si analizat, dincolo din context si fara nici o noima contextuala, lucru ce – firesc- duce la interpretari abuzive si “aberative”.
Juristii stiu prea bine ca odata scos un cuvant, un fragment de text, o sintagma din context tot sensul acelei extractii se re-nuanteaza, uneori contrasteaza foarte prost cu ideea de baza a textului din care a fost extras/extrasa.
Sedinta de informare privind medierea are ca scop solutionarea conflictului dintre doua parti. Nu degrevarea instantelor, nu promovarea medierii, nu raspandirea medierii prin Romania. Nu acestea sunt scopurile sedintei de informare privind medierea. Acestea sunt doar efecte adiacente si secundare (desi cu un impact major in societate) solutionarii conflictelor de catre mediatori. Mediator, Dorin Ilie
Citeste mai departe pe blog.mediatoru.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!