Repartizarea pe posturi a procurorilor si judecatorilor stagiari
La inceputul lunii ianuarie 2014 se va face repartizarea pe posturi a procurorilor si judecatorilor stagiari, ca urmare a examenului de capacitate. Rezultatele finale la examenul de capacitate al judecatorilor si procurorilor au fost facute publice pe site-ul Institutului National al Magistraturii (INM), la inceputul lunii noiembrie. Cea mai mica medie a fost de 7,568, fiind obtinuta de un procuror.
Judecatorii si procurorii stagiari care au sustinut examenul de capacitate vor fi repartizati pe posturi vineri, 10 ianuarie 2014, de la ora 16, conform unui anunt de pe site-ul INM.
Repartizarea procurorilor si judecatorilor se va desfasura in Aula INM, care se afla la adresa Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 53, sector 5, Bucuresti.
Procurorii si judecatorii stagiari se vor prezenta personal, avand asupra lor un act de identitate, se mentioneaza in anuntul INM.
Pentru judecatori sunt vacante 171 de posturi, lista acestora putand fi consultata AICI, iar procurorii au vacante 178 de posturi, lista acestora putand fi consultata AICI, conform INM.
Situatia posturilor alocate repartitiei judecatorilor stagiari cuprinde posturile judecatorilor stagiari, la instantele unde ei functioneaza in prezent, si modificarile intervenite ca urmare a promovarii unor judecatori in functii de executie si ca urmare a numirii in functii de conducere, potrivit anuntului INM.
In cazul procurorilor stagiari lista posturilor vacante cuprinde si posturile vacantate ca urmare a validarii rezultatelor „Concursului de promovare efectiva a judecatorilor si procurorilor in functii de executie din data de 10 noiembrie 2013” si „Concursul sau examenul pentru numirea in functii de conducere a judecatorilor si procurorilor la curtile de apel, tribunale, judecatorii, precum si la parchetele de pe langa acestea, organizat in perioada 13 septembrie – 4 decembrie 2013”, precum si posturile ocupate in prezent de procurorii stagiari care au fost declarati admisi la „Examenul de capacitate al judecatorilor stagiari si procurorilor stagiari la Bucuresti, 5 iulie – 7 noiembrie 2013”. Alina Botezatu, avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!