Politicile si oportunitatile privind investitiile straine in Romania, vor fi promovate mult mai activ in UE

 

Guvernul va promova în statele europene, inclusiv în Germania, mult mai activ politicile si oportunitatile privind investitiile straine în România, a afirmat, vineri, vicepremierul si ministru al Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, cu prilejul unei întâlniri cu ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Werner Hans Lauk.

daniel chitoiuConform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES, în cadrul întâlnirii, cei doi demnitari au trecut în revista stadiul relatiilor economice bilaterale dintre România si Germania si au evaluat potentialul si oportunitatile de dezvoltare a acestora.

Daniel Chitoiu a subliniat interesul Ministerului de Finante si al Guvernului de a promova si a mentine o legislatie favorabila investitiilor straine si românesti, într-un cadru economic stabil si predictibil.

Ambasadorul Germaniei a apreciat stabilitatea macroeconomica si cresterea economica înregistrate de tara noastra, dar si faptul ca balanta comerciala dintre cele doua state s-a echilibrat. Diplomatul german a prezentat aceste argumente si firmelor germane care ar dori sa vina sa investeasca în România.

În plus, ambasadorul Werner Hans Lauk a subliniat ca schemele de ajutor de stat sunt apreciate de firmele germane, ele reprezentând un stimulent important pentru mediul de afaceri românesc.

În cadrul discutiilor, ministrul Finantelor a evidentiat ca îmbunatatirea colaborarii dintre mediile de afaceri straine si autoritati, inclusiv în etapa de elaborare sau de modificare a unor acte normative de interes pentru investitorii straini, este esentiala pentru a mentine un echilibru între interesele statului si cele ale mediului de afaceri.

Au mai fost abordate si aspecte legate de angajamentele asumate de România în relatia cu institutiile financiare internationale, precum si perspective legate de politicile economice si fiscale.

Un alt subiect pe agenda discutiilor a fost reorganizarea ANAF, lupta împotriva evaziunii fiscale si cresterea gradului de colectare, cele doua obiective de mandat asumate de catre Ministerul Finantelor Publice.(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilica), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie