SC Electrificare CFR SA va prelua din 2014 serviciul de furnizare a energiei electrice, de la CFR SA
Compania Nationala de Cai Ferate ‘CFR’ SA va transfera, începând din anul 2014, serviciul de furnizare si gestionare a energiei electrice pentru sectorul feroviar catre SC Electrificare CFR SA, pe zona geografica a EON Energie România SA, în vederea pentru reducerii costurilor cu energia electrica.
Potrivit unui comunicat al CFR SA, aceasta masura operationala are drept scop îmbunatatirea relatiei de business cu clientii CFR SA, prin reducerea costurilor percepute tuturor operatorilor de transport feroviar pentru consumul de energie electrica.
Compania precizeaza ca transferul activitatii de furnizare si gestionare a energiei electrice în sistemul feroviar, de la CNCF CFR SA catre SC Electrificare CFR, se va realiza în conformitate cu prevederile Legii nr. 211 din 24 mai 2006, privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru finantarea Proiectului de modernizare a retelei energetice Feroviare (2005) si prin respectarea Acordului de împrumut BERD din 2012, privind restructurarea financiara a CNCF CFR SA, conform caruia achizitionarea întregii cantitati de energie electrica necesara sistemului feroviar se va realiza prin intermediul SC Electrificare CFR SA, de pe piata OPCOM.
„Echipa manageriala a CFR SA va depune eforturi sustinute pentru stingerea obligatiilor financiare catre toti furnizorii de energie electrica, astfel încât în toate zonele geografice serviciul de furnizare si gestionare a energiei electrice sa fie asigurat doar de SC Electrificare CFR SA”. se arata în comunicatul CRR.
SC Electrificare CFR SA este filiala specializata a CNCF CFR SA care desfasoara activitate de întretinere, respectiv exploatarea instalatiilor de electrificare, si furnizare de energie electrica în sectorul feroviar.(AS – autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!