Acciza de 7 eurocenti doar la benzina, la motorina – amanata cu 3 luni

 

Guvernul intentioneaza sa aplice acciza de 7 eurocenti doar la benzina si sa amâne introducerea acestei taxe la motorina pentru o perioada de trei luni, interval în care sa fie cautate solutii, a anuntat premierul Victor Ponta.

Pompa carburantEl a precizat ca ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre aceasta tema, având consultari si cu Fondul Monetar International.

Premierul a explicat ca, astfel, operatorii de transport marfa, care folosesc motorina drept carburant, nu vor mai suporta aceasta acciza, pe care sa o introduca în pretul bunurilor de consum.

El a precizat totodata ca i-a informat atât pe presedintele Traian Basescu, cât si pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, despre aceasta solutie si a explicat ca pentru cele trei luni de amânare nu este necesar sa fie redeschisa Legea bugetului, ci doar de recalcularea unor parametri de deficit aferenti acestei perioade.

„Am discutat si week-end si astazi Liviu Voinea a plecat la Bruxelles cu o anumita misiune din partea mea, aceea de a avea un acord final al Comisiei Europene pentru ca acciza de 7 centi sa o aplicam doar la benzina – benzina în România, ca pret, este cea mai ieftina din toata Uniunea Europeana si oricum nu afecteaza cresterea cu 7 centi economia în ansamblu- iar la motorina sa amânam, pentru moment, cu trei luni introducerea accizei, în asa fel încât efectul asupra preturilor bunurilor de consum sa nu fie imediat, în aceste trei luni urmând sa gasim solutii daca putem în continuare, doar pentru motorina, sa avem un regim fiscal special”, a spus Ponta.

Modificarea în privinta accizei de 7 eurocenti va fi efectuata în sedinta de miercuri a Guvernului, daca va exista acordul CE si FMI.

În memorandumul convenit cu FMI si prezentat de MEDIAFAX la jumatatea lunii noiembrie, se afirma : „Pentru a atinge tinta de deficit, vom implementa masuri aditionale. Începând din 2014, inflatia va fi adaugata ca un element în formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanti vor fi de asemenea majorate cu 7 euro centi pe litru”.

Ponta a mai aratat ca discutiile cu reprezentantii companiilor petroliere vizeaza un întreg pachet de masuri, pe care în continuare nu a dorit sa le prezinte.

Agentia MEDIAFAX a transmis, joi, ca Guvernul negociaza cu reprezentantii companiilor petroliere scaderea cotei de biocarburant care ar trebui majorata, conform legii, începând cu anul viitor la benzina si amânarea întregului calendar în care aceasta cota urmeaza sa creasca semnificativ în urmatorii ani.

Duminica, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a evitat sa spuna la emisiunea Dupa 20 de ani cine a propus majorarea accizei la benzina si motorina cu 7 eurocenti, motivând ca e un pachet mai mare negociat, si nu intra în detalii, dar a dezvaluit ca FMI a propus cresterea cotei unice de la 16% la 18%

„Cine a venit cu aceasta masura? Ele nu sunt personalizate. Au fost multe masuri pe masa (…) nu are rost sa intram în astfel de detalii. Aceste masuri se discuta cu partea romana si noi le asumam. O masura care a fost pe masa, nu la solicitarea partii române, si pe care nu am adoptat-o, a fost cresterea cotei unice. De la 16 la 18%. N-am adoptat-o pentru ca ne-am uitat la efectele asupra întregii economii”, a spus Voinea la emisiunea „Dupa 20 de ani”, difuzata la ProTV.

Presedintele Traian Basescu a anuntat ca va respinge Legea bugetului, o va retrimite Parlamentului si ia în calcul, ulterior, si sesizarea Curtii Constitutionale, daca Guvernul nu renunta la acciza suplimentara de 7 euro centi pe litru pentru benzina si motorina.

Basescu a declarat joi ca, în întâlnirea pe care au avut-o la Cotroceni, i-a propus premierului Victor Ponta sa nu introduca acciza majorata de la 1 ianuarie 2014, iar daca nu se închide bugetul sa o introduca de la 1 iunie, însa primul-ministru nu a acceptat.

Seful statului a adaugat ca acest refuz i-a „confirmat” ca premierul „doreste banii pentru alegerile europarlamentare” si ca punctul de vedere al lui Ponta a ramas „inflexibil”, respectiv ca va fi introdusa taxa suplimentara la combustibili.

În luna noiembrie, premierul Victor Ponta afirma ca Guvernul va mentine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro centi la litrul de carburant.

Transportatorii rutieri de marfuri au comunicat ca au oprit, luni, activitatea si nu au mai trimis masini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcari, declara pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu, reprezentantul Confederatiei Nationale Rutiere (CNR).

Transportatorii de marfa sunt nemultumiti  inclusiv de introducerea accizei la motorina.

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din România are 13.000 de membri, operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane. Thomas Dinca, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie