Procurorii DNA cer noua ani de inchisoare pentru Dan Diaconescu, in dosarul de santaj

 

Procurorul anticoruptie a cerut vineri, la Judecatoria Sectorului 1, noua ani de închisoare pentru Dan Diaconescu si opt ani pentru Doru Pârv, în dosarul în care acestia sunt judecati pentru santajarea primarului comunei aradene Zarand si a unui om de afaceri.

Dan Diaconescu, Foto: Mediafax.ro

Dan Diaconescu, Foto: Mediafax.ro

Pentru al treilea inculpat din dosar, Ghezea Mitrus, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) cere sapte ani de închisoare.

Procurorul DNA a declarat, în fata instantei, ca Dan Diaconescu a facut mai multe afirmatii mincinoase referitor la ancheta, atât la postul OTV, cât si la Realitatea TV, prin care a invocat faptul ca ar fi vorba despre un dosar facut la comanda politica.

Mai mult, reprezentantul Ministerului Public a mentionat ca Diaconescu a avut o atitudine nesincera, actionând cu rea-credinta si abuziv, inclusiv prin formularea unei cereri de stramutare a dosarului la Curtea de Apel Bucuresti.

Astfel, a spus procurorul, fondatorul PPDD ar fi încercat tergiversarea dosarului. „A încercat sa politizeze continutul materialului probator, s-a victimizat, a dus o campanie furibunda la adresa procurorului de caz, pentru a influenta buna desfasurare a cercetarii judecatoresti”, a afirmat procurorul, despre Diaconescu.

Termenul de vineri este ultimul din acest dosar, instanta urmând sa ramâna în pronuntare.

Dan Diaconescu a declarat vineri, înainte de începerea dezbaterilor din instanta, ca a venit cu probele care, spune el, i-ar dovedi nevinovatia.

„Dupa cum stiti, încrederea mea în sistemul de justitie din România este zero. Sa speram ca vom întâlni un judecator diferit de sistemul care astazi actioneaza în România”, a mai spus el, adaugând ca este pregatit sa afle verdictul din acest dosar.

Tot înainte de proces, Diaconescu a spus ca ziua de vineri este „cea mai importana” întrucât „se va decide cine va fi viitorul presedinte al tarii”.

„Daca pierd acest proces de astazi, viitorul presedinte va fi Ponta – culmea, primul presedinte fara terminatia ‘escu’. Daca voi fi achitat, înseamna ca eu voi fi presedinte”, a declarat el.

În 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv si Ghezea Mitrus au fost trimisi în judecata de catre procurorii anticoruptie, pentru santajarea primarului comunei aradene Zarand, Ion Mot, precum si a omului de afaceri Paul Petru Târdea.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie îl acuza pe Cristian Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL si realizator de programe la postul de televiziune OTV, de doua infractiuni de santaj.

Alaturi de Dan Diaconescu sunt judecati Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, „recidivist postexecutoriu”, si Ghezea Mitrus, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicatiei „Atac la persoana”, ambii fiind acuzati de santaj.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arata ca, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi amenintat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzata de postul de televiziune OTV, cât si indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, pe primarul unei comune din judetul Arad, pentru a-l determina sa le dea suma totala de 200.000 de euro.

„Amenintarea a constat în dezvaluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului ca ar fi corupt, ca ar fi savârsit tranzactii ilicite cu terenuri agricole apartinând cetatenilor comunei, pagubindu-i pe acestia, ca are o avere importanta obtinuta ilicit si ca face trafic de influenta pe lânga unii ministri”, sustine DNA.

Primarul aradean, sub presiunea acestor amenintari, i-ar fi dat lui Doru Pârv suma de 30.000 euro si 42.000 lei, „scopul fiind ca banii sa ajunga, în final, la Dan Diaconescu”.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2005, Dan Diaconescu l-ar fi amenintat de mai multe ori, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât si indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitrus, realizatorul emisiunii „Semnal de alarma” difuzata pe acelasi post de televiziune, pe omul de afaceri Paul Petru Târdea, pentru a-l determina sa-i dea suma totala de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.

„Amenintarea a constat în difuzarea, pe postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare compromitatoare pentru persoana santajata, cum ar fi date despre trecutul infractional al acesteia si afirmatii legate de fraudarea jocului televizat Eurotombola, organizat de societatea comerciala condusa de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent”, potrivit procurorilor DNA.

Dan Diaconescu si Doru Pârv au fost arestati preventiv în 23 iunie 2010. Patronul postului OTV a fost eliberat din arest în 25 iunie 2010, în urma unei decizii a Tribunalului Bucuresti, care a înlocuit masura arestarii preventive cu interdictia de a parasi tara.

Doru Pârv a fost eliberat din arest în 4 august 2010, Tribunalul Bucuresti admitând atunci cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de acesta. Instanta a dispus în cazul lui Pârv interdictia de a parasi localitatea de domiciliu.

La termenul din iulie 2012, instanta Judecatoriei Sectorului 1 i-a revocat lui Dan Diaconescu masura interdictiei de a parasi tara, data în 2 octombrie 2010.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a contestat decizia la Tribunalul Capitalei, care în 16 iulie a respins ca nefondat recursul acuzarii, aceasta hotarâre ramânând definitiva. Otilia Ciocan, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie