Medierea in cazul unui litigiu civil pe rolul instantelor de judecata

 

Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instantelor de judecata este un mijloc alternativ de solutionare a unui conflict ce face obiectul unui proces pendinte.

Mediere21) Potrivit legii, în cazul în care conflictul a fost dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc din initiativa partilor ori la recomandarea instantei, acceptata de parti, cu privire la drepturi asupra carora partile pot dispune potrivit legii; medierea poate avea ca obiect solutionarea în tot sau în parte a litigiului. La închiderea procedurii de mediere, mediatorul are obligatia sa informeze în scris instanta de judecata cu privire la rezultatul procesului de mediere.

2) Pentru desfasurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de catre instantele judecatoresti sau arbitrale va fi suspendata la cererea partilor, în conditiile prevazute de Codul de procedura civila.
Cursul termenului perimarii este suspendat pe durata desfasurarii procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnarii contractului de mediere. Cererea de repunere pe rol este scutita de taxa judiciara de timbru.

3) In cazul în care conflictul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, o hotarâre, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila privind hotarârile care consfintesc învoiala partilor. Odata cu pronuntarea hotarârii, instanta va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru platite pentru învestirea acesteia. coltuc.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie