Legea Bugetului poate fi analizata de Curtea Constitutionala doar in aspectele de forma
Curtea Constitutionala poate judeca legea bugetului în aspectele sale secundare legate de forma, dar în principiu jurisdictia ei nu se întinde asupra acestor chestiuni eminamente politice.
Guvernul si presedintele au intrat din nou într-o confruntare totala. Presedintele a fost inflexibil: nu promulga bugetul si eventual îl va contesta la Curtea Constitutionala. Premierul a refuzat sa cedeze pe tema accizei la benzina, argumentând ca este un simplu pretext si ca disputa ar fi legata de fapt de ancheta împotriva terenului agricol cumparat de fiica presedintelui.
Lumea se împarte, fireste, dupa tabere. Orice ai spune se citeste fatalmente ca pledoarie partizana. De aceea este de preferat sa facem o analiza institutionala, chiar daca are un aer putin cam abstract.
Daca presedintele nu va contesta legea la CCR lucrurile se vor rezolva mai usor cu o mica întârziere. Majoritatea va lua nota de recomandarile presedintelui si le va respinge prin vot. Dar daca se va ajunge la CCR ne vom afla într-o situatie neobisnuita, desi nu lipsita de precedente. Curtea Constitutionala poate judeca si legea bugetului dar în principiu numai în aspectele sale secundare. Ar fi cu totul gresit ca judecatorii Curtii sa exprime opinii cu privire la alocarile bugetare, structura bugetului, sursele veniturilor samd. De fapt nu a facut niciodata acest lucru si potrivit propriei jurisprudente nici nu o va face. Teoretic ar putea însa sa descopere o corelatie discutabila din punctul de vedere ale drepturilor si sa respinga nu bugetul în ceea ce are el specific, ci o anumita prevedere, un detaliu de relevanta constitutionala. Juristii presedintelui au început probabil deja sa scotoceasca legea cu speranta de a descoperi ceva ce a ramas neobservat si care ar putea fi interpretat ca o nesocotire a unor drepturi. Sau ar putea pur si simplu invoca un detaliu de forma din specia tehnicii de legiferare, asa cum s-a întâmplat în anul 2008 cu legea salariilor profesorilor.
În toamna lui 2008 guvernul Tariceanu asista uimit si neputincios la constituirea unui consens privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. A protestat tardiv, caci si ministrii sai votasera în Parlament în favoarea proiectului, încât nu i-a ramas decât sa conteste legea la Curtea Constitutionala. Nu a avut succes deoarece Curtea a refuzat sa abordeze chestiuni bugetare. Chiar daca legea era rea, Curtea a procedat atunci cât se poate de corect. Un organism de jurisdictie constitutionala nu are a se amesteca în modul în care partidele politice distribuie resursele publice. Aceasta operatiune este una eminamente politica si este în mod firesc rezervata grupurilor politice reprezentate în Parlament.
Totusi câstigul a fost ca s-a creat un precedent util în jurisprudenta Curtii. În lumina abordarii din 2008, Curtea nu va putea în nici un caz judeca instituirea unei taxe/accize, dupa cum nu se va putea exprima asupra consecintelor ei economice si sociale. Asadar în cazul cel mai bun în care Curtea va ramâne fidela propriei vocatii si jurisprudente, contestatia presedintelui va fi respinsa. Eventual nici nu va fi judecata, fiind considerata inadmisibila.
Dupa toata aceasta aventura procedurala, ne vom întoarce de unde am plecat. Guvernul va adopta bugetul cu mare întârziere cu toate consecintele care pot fi întrevazute. Presedintele va putea doar sa mai bifeze un boicot reusit: constitutia amânata, descentralizarea amenintata si proiectele pe 2014 compromise din start.
Nu putem însa scoate din calcul ipoteza cea mai întunecata: aceea în care Curtea va da dintr-un motiv sau altul dreptate presedintelui. Si nu pentru ca acest fapt ar avea vreo consecinta majora asupra bugetului ca atare, care oricum ar rata prima jumatate de an, ci pentru ca ar produce un precedent nelinistitor. Prin imixtiunea ei în problemele bugetare, Curtea ar deveni, într-un mod lipsit de orice ambiguitate, o institutie de cenzura politica. dw.de
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!