Curtea Constitutionala din Republica Moldova a decis ca limba de stat a Moldovei este limba romana
Limba de stat a Republicii Moldova este limba româna. O decizie în acest sens a fost exprimata astazi de presedintele Curtii Contitutionale, Alexandru Tanase.
Potrivit Curtii Constitutionale, limba româna si cea moldoveneasca sunt identice, însa textul Declaratiei de Independenta, unde este mentionata limba româna, prevaleaza în raport cu textului Constitutiei unde este mentionata limba moldoveneasca.
„Decizia este definitiva, nu poatre fi supusa niciunei cai de atac, intra în vigoare la data adoptarii si se publica în Monitorul Oficial”, a subliniat Alexandru Tanase.
Curtea Constitutionala a examinat doua sesizari privind interpretarea articolului 13 din Legea Suprema, care se refera la limba oficiala a tarii. Una dintre sesizari a fost depusa de catre deputatul liberal-reformator Ana Gutu, iar cealalta este semnata de liberalii lui Mihai Ghimpu.
Potrivit unui sondaj IRES, trei sferturi dintre români se declara de acord cu unirea Republicii Moldova cu România. Însa, aproape o treime dintre participantii la studiu cred ca majoritatea cetatenilor moldoveni nu sunt de acord cu unirea tarii lor cu România, iar o cincime spun ca românii nu sunt de acord cu unirea tarii noastre cu Republica Moldova.
64% dintre respondenti au auzit despre declaratiile presedintelui Traian Basescu potrivit carora urmatorul proiect politic pentru România, dupa NATO si UE este unirea cu Republica Moldova, iar 63% dintre participantii la sondaj au o parere buna si foarte buna despre aceasta declaratie, în timp ce 20% au o parere proasta si foarte proasta.
Peste 70% dintre respondenti sunt de acord cu declaratia presedintelui României conform careia „acum e oportun sa o spunem, avem acest obiectiv, daca vor vrea moldovenii, am spus-o la Chisinau. Sunt convins ca daca la Chisinau va exista un interes unionist, România va spune da”. Alina Costache, romaniatv.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!