Romaero a obtinut un contract fabulos cu unul din cei mai mari producatori de avioane din lume – Embraer

 

Compania de stat Romaero a pus mâna pe un contract fabulos cu unul din cei mai mari producatori de avioane din lume. Societatea va livra componente pentru avioane gigantului Embraer din Brazilia, cu care a încheiat un contract pe o perioada de 20 de ani, a declarat într-un interviu pentru PUTEREA directorul general al Romaero, Constantin Dinischiotu. Avionul urmeaza sa fie lansat abia la sfârsitul anului 2015. În plus, Romaero îsi va majora livrarile si catre cei mai mari producatori la nivel global, Airbus si Boeing.

romaero„Noi suntem sub nivelul de «first year supplier’. La unele contracte, Romaero este furnizor din primul an catre Sabca (companie de constructii aeronautice din Belgia, n.r.), care la rândul lor furnizeaza produsele catre Boeing. Iar astazi negociem cu firme care sunt «first year supplier» si la Airbus si la Boeing pentru marirea cantitatii de activitate. Avem foarte mari sanse sa marim productia pentru Airbus A 360 si pentru Boeing 787. Astfel, contractele directe vor fi încheiate cu Spirit AeroSystems (SUA), Sabca, si Aeroline (Franta)”, a spus Dinischiotu. Potrivit acestuia, desi livrarile se fac pentru terti, în final companii-gigant precum Airbus sau Boeing sunt cele care si dau acordul pentru piese. Pentru ca produsele furnizate ajung în cele din urma la marii producatori de avioane. „Intram si într-un contract interesant cu Embraer. Vom face ansambluri pentru un avion cargo pe care ei îl vor lansa la sfârsitul lui 2015. Suntem deja în faza în care facem primele livrari. Contractul a fost încheiat în luna aprilie pe o perioada de 20 de ani. Este unul din factorii care vor ajuta la cresterea cifrei de afaceri a Romaero”, a completat Dinischiotu

De altfel, circa 85-90% din productia Romaero merge la export. Compania mai actioneaza si ca furnizor de servicii de întretinere aeronave. „Romaero a dovedit acestor mari producatori de avioane ca stim sa facem componentele respective, ca le facem la timp si ca le livram totdeauna la timp. La Boeing, de exemplu, livrarile înainte de perioada de necesitate sunt penalizate la fel ca livrarile întârziate. Esti evaluat pentru calitate si livrare într-un cub care se cheama «best» si daca esti sub 98,5% calitate si livrare, nu mai ai dreptul la alte comenzi. Noi la Boeing suntem la peste 99,8% si la periodicitate în livrare, si la calitate”, a mentionat directorul general al Romaero.

Cererea de avioane înregistreaza cresteri de la an la an, odata cu majorarea numarului populatiei la nivel globel. De exemplu, daca înainte se produceau 21 de avioane Boeing 737 pe luna, acum numarul e dublu, de 42 pe luna, iar la începutul lui 2015 productia va creste pâna la 60 de avioane Boeing 737 pe luna.

„În prezent, populatia mondiala a ajuns la 7 miliarde de locuitori. Si calatorim cu totii peste tot, se mareste cererea de bilete. S-a constatat, de exemplu, ca ar mai fi nevoie de înca 5.000 de avioane Airbus A 320, care este clasa de pâna la 200 de locuri, si de alte 10.000 de avioane Boeing 737 în urmatorii cinci-sase ani. Exista avioane Boeing comandate la livrare peste opt ani. Avionul Boeing 777X va zbura prima oara în 2019, un astfel de aparat costa 350 milioane dolari”, a afirmat Constantin Dinischiotu.

Citeste mai departe pe puterea.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

2 comentarii

  1. Andrei ivascu spune:

    Un agresor i-a pus în plină zi unei tinere un cuțit la gât, a purtat-o prin centrul Bucureștiului și a violat-o într-un parc. Monstruos. În România se petrec însă agresiuni sexuale și mai terifiante, comise de persoane care sunt cunoscute oficial ca fiind unele foarte respectabile. Hărțuirile sexuale și chiar violurile comise de șefi asupra subalternelor, la locul de muncă, sunt cu mult mai odioase decât un act de agresiune stradală. Victimelor li se pune la gât nu un cuțit, ci contractul de muncă. Sunt forțate să accepte agresiunea sexuală fiindu-le amenințată nu integritatea lor fizică, ci activitatea profesională. Pare mai acceptabil. Dar luați în calcul că victima unui viol stradal se teme pentru viața ei și acceptă să nu strige după ajutor. Pe când victima unui viol la serviciu, comis de șeful ei, se teme deseori pentru viața unor copii sau a unor părinți pe care-i are în întreținere și acceptă să nu-l denunțe pe agresor de dragul familiei. În rândurile de mai jos vă prezentăm mărturia unei doamne agresate sexual de șeful ei. Agresiunea nu s-a comis oriunde, ci într-o mare companie de stat, iar directorul agresor nu-i fiștecine, ci un ins care are ocazia să negocieze contracte secretizate de milioane de euro în numele statului. Și în acest sens are certificat ORNISS.(eliberat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat).

    Săptămâna trecută am scris despre câteva din tunurile pe care Dorin Ivașcu, patronul aeroportului Tuzla, le-a dat companiei Romaero, cea mai mare fabrică de avioane a statului român. Preocupat să aflu și alte informații de ordin economic legate de Romaero, am primit la un moment dat detalii despre lucruri mai josnice decât niște hoții, fie ele și de 30 milioane de euro, la cât se ridică devalizarea Romaero la o analiză rapidă, pe ultimii șase ani. Din mai multe surse am aflat că actualul director general al Romaero, Silviu Dinischiotu, este un obsedat sexual de cea mai joasă speță, care își agresează ziua în amiaza mare subalternele. Ba mai mult, una dintre ele a scris o declarație în urma unei astfel de agresiuni. Care declarație arată gradul de nebunie al acestui director care, culmea, este declarat apt de autorități să dețină informații secrete de stat. Nu vă vom da numele victimei, încercând să o protejăm. Iată câteva pasaje din declarația olografă a ei, care poate servi atât unor procurori pentru o posibilă arestare, cât și unor medici de la Spitalul 9, pentru o posibilă internare a agresorului:

    Romaero este o companie de stat ce manipulează informații secretizate. În virtutea acestui fapt este ticsită de ofițeri de informații (numai eu știu trei care lucrează la DGIPI, serviciul de informații al MAI). Cum a fost posibil ca la Romaero să fie pus director un astfel de individ cu apucături de violator în serie? Răspunsul la această întrebare are legătură cu niște politicieni de vârf și cu multe milioane de euro. Dar despre acestea vă voi povesti în numerele viitoare.

  2. Andrei ivascu spune:

    Fix în momentul în care citiți aceste rânduri la întreprinderea de avioane Romaero se pierde sigur ceva. Se pierd niște angajați, care nu mai pot fi plătiți și sunt concediați forțat sau se pierde câte un euro la milisecundă. Nu și-a făcut timp până acum niciun procuror să vadă cât de puțini ani i-au trebuit companiei Romaero ca să facă pierderi de 30.000.000 de euro și cum de pierde cam 100 angajați pe lună, deși are comenzi de lucru destule. Și tot ca o chestiune de timp, ca să câștige timp vreun procuror în caz că se va apuca de investigat marele jaf de la Romaero, îi dăm câteva piste de anchetă:
    Să verifice dacă directorul Romaero, Constantin Dinischiotu, a tergiversat mai mult de un an semnarea unui contract cu Royal Air Maroc, doar pentru că nu prea înțelegeau marocanii de ce nu trebuie să verse prea mulți bani la compania de stat, ci să-i dea spre niște conturi private. S-au prins mai greu cum zboară comisioanele în România. Până la urmă tot un marocan, pe nume Zouar El Maazouz, de la firma ISMO, specializată în aranjat afaceri cu comision mare a tradus pentru ambele părți convenabil. Adică acest marocan primește comision de la Romaero 20% din lucrarea pe care Romaero o face la avioanele Royal Air Maroc. La o lucrare de cinci milioane de euro comisionul sare la un milion de euro. Aranjorul rămâne cu 500.000 de euro, iar dirijorul de la Romaero cu ceilalți 500.000 de euro.
    Altă șmecherie de verificat: am auzit că directorul Dinischiotu a semnat un contract cu firma Flybrokers, cărora le dă comision de 20% din lucrările pe care aceștia le aduc la Romaero. Ceilalți agenți ai Romaero au pentru aceleași fapte comisioane de 5%, maxim 10%. Procurorul curios de acest caz ar avea surpriza să descopere că Flybrokers nu sunt doar agenți de afaceri, ci și clienți ai Romaero. Adică Romaero le face reducere la preț sub formă de comisioane mai mari de patru ori decât în mod obișnuit, pe motiv că Flybrokers le-au adus clienți, adică pe motiv că s-au adus pe sine.
    Îl atenționăm pe domnul procuror că pe parcursul anchetei s-ar putea să găsească urme de comision, exact din acest tip de comision de la Romaero, pe buzunarul pantalonilor unui domn aflat la putere în România, care răspunde la numele de Dragnea. O fi trecut omul prin sediul PSD din București de pe strada Ion Ionescu de la Brad, aflat într-o clădire a Romaero, din greșeală s-o fi mânjit cu comision pus pe clanță de cine știe cine (marocan sau român) și atunci și-a șters discret mâna de buzunar. Ca să nu râdă de el colegii, mai ales cei din PNL, în subordinea cărora e cică Romaero, cu tot cu directorul Dinischiotu.

Adaugă părerea ta


 

Distribuie