Intalnirea dintre presedinte si premier, un esec. Traian Basescu a reconfirmat ca nu va semna memorandumul FMI
Presedintele Traian Basescu a comunicat Guvernului ca va respinge Legea proiectului de buget si va sesiza Curtea Constitutionala, iar rugamintea Guvernului a fost ca procedura sa fie derulata într-un termen rezonabil, dar presedintele nu a spus „nici da, nici nu”, a declarat premierul Ponta.
Presedintele Traian Basescu nu si-a schimbat pozitia fata de proiectul de buget, care a fost extrem de inflexibila, iar singura rugaminte a Guvernului a fost, în aceste conditii, sa nu tergiverseze excesiv de mult aprobarea bugetului.
„Presedintele Basescu va respinge legea, va sesiza CC, rugamintea mea a fost sa le faca într-un termen rezonabil, sa avem bugetul la 1 ianuarie, nu mi-a garantat nici ca da, nici ca nu”, a spus premierul, pe holul Parlamentului.
Premierul a aratat totodata ca Basescu a reconfirmat ca nu va semna memorandumul FMI.
Potrivit acestuia, „presedintele vrea sa sicaneze foarte mult”.
„Pozitia presedintelui a fost extrem de inflexibila”, a spus Ponta.
El a relatat ca l-a întrebat pe presedinte daca o acciza poate fi atacata la CC, iar Traian Basescu i-a raspuns: „Nu, gasim altceva”. Thomas Dinca, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!