ICCJ a stabilit pentru 19 decembrie judecarea ultimului termen in dosarul Zambaccian
Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit pentru 19 decembrie judecarea ultimului termen în dosarul Zambaccian, în care sunt inculpati fostul premier Adrian Nastase, sotia sa Daniela Nastase si fostul sef al Inspectoratului de Stat în Constructii (ISC) Irina Jianu.
La termenul de luni al procesului, judecatorii au audiat-o ca martor pe Cristina Popa, fost administrator si actionar majoritar la firma „Vertcon”, companie care a participat ca asigurator de produse la lucrarile de la imobilul din Zambaccian.
Ea le-a spus magistratilor ca produsele din China au fost cumparate de Daniela Nastase din bazar si trimise în România în containere. Din portul Constanta, containerele au fost transportate la Bacau si de aici la Bucuresti.
„Importul produselor din China s-a facut ilegal. Eu am întocmit facturi false la cererea Irinei Jianu, deoarece îmi era frica. Avizele de însotire a marfii nu erau reale”, a afirmat Cristina Popa.
Tot luni, DNA a anuntat ca l-a pus sub acuzare, pentru savârsirea infractiunii de favorizarea infractorului, pe expertul Nicolae Banica, cel care a realizat în 2011 o expertiza tehnica a termopanelor de la ferma Cornu, imobil ce apartine lui Adrian Nastase.
Motivul invocat a fost acela ca Banica a depasit obligatiile impuse de instanta de fond la efectuarea unei expertize din 2011, respectiv ca acesta a efectuat expertiza pe baza unor convingeri personale si a luat legatura cu partile din dosarul „Zambaccian”.
Având în vedere ora înaintata, magistratii au decis ca pledoariile finale ale avocatilor si sustinerile procurorului, urmate de ultimul cuvânt al celor acuzati, sa aiba loc pe data de 19 decembrie.
La iesirea din sediul instantei, Adrian Nastase a declarat ca martora Cristina Popa a dat declaratii împotriva sa, dupa ce „a fost bine preparata psihologic”, iar acesta a recitat în sala de judecata tot ce a spus la urmarirea penala „sub controlul DNA-ului”.
„A facut tot felul de afirmatii, asa cum era probabil întelegerea si dupa aceea, la întrebarile avocatilor nostri, în 75% din declaratia ei, a spus: nu stiu, nu îmi amintesc. Sa fim seriosi, asta nu este marturie. Daca povestile ei pot fi luate în considerare? Eu spun ca nu”, a afirmat Adrian Nastase.
În martie 2012, un complet de trei judecatori de la Curtea suprema l-a condamnat pe Adrian Nastase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru santaj si l-a achitat pentru infractiunea de luare de mita.
Magistratii au mai decis atunci achitarea sotiei lui Adrian Nastase, Daniela Nastase, pentru infractiunile de complicitate la luare de mita si pentru spalare de bani si condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participatie improprie la folosirea la autoritatea vamala de documente false.
ÎCCJ a mai hotarât condamnarea Irinei Jianu la trei ani de închisoare pentru participatie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamala.(AS, A, autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!