Condamnari cu executare in dosarul privatizarilor strategice: Codrut Seres – sase ani, Zsolt Nagy – cinci ani

 

Instanta suprema i-a condamnat, marti, pe Codrut Seres la sase ani de închisoare cu executare si pe Zsolt Nagy la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizarilor strategice.

Codrut SeresFostul ministru al Economiei si Comertului Ioan Codrut Seres a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infractional si sase ani de închisoare pentru tradare prin transmitere de secrete, potrivi deciziei instantei supreme. Judecatorii au comasat pedepsele si au dispus ca Seres sa o execute pe cea mai grea, de sase ani de închisoare.

Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infractional, pedeapsa cu executare.

Instanta l-a mai condamnat pe cetateanul ceh Michal Susak la patru ani si zece luni de închisoare pentru initierea unui grup infractional transnational si la zece ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, urmând sa execute pedeapsa cea mai grea.

Mircea Calin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetatean româno-englez, a primit o pedeapsa de patru ani si zece luni de închisoare pentru initierea unui grup infractional transnational si noua ani si sase luni de închisoare pentru complicitate la spionaj. Instanta a comasat pedepsele si a dispus ca Flore ca execute noua ani si sase luni de închisoare.

Decizia instantei supreme nu este definitiva, putând fi contestata la Completul de cinci judecatori al Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procesul „privatizarilor strategice” a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzatii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea si Mihai Radu Donciu. Stanchev, Mucea si Donciu au fost trimisi în judecata în 18 aprilie 2007, sub acuzatiile de constituire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational si spionaj, aderare si sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational si tradare prin transmitere de secrete. În acelasi timp, s-a dispus judecarea separata a partii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.

Anterior emiterii actului de sesizare a instantei de judecata, prin ordonanta din 4 aprilie 2007 s-a dispus disjungerea cauzei privindu-i pe Seres si Nagy si formarea unui dosar separat, pentru care a fost sesizata comisia competenta sa acorde avizul pentru cercetarea celor doi ministri.

Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecata în 13 septembrie 2007 de catre procurorii DIICOT, fiind acuzat ca ar fi luat masuri în vederea obtinerii de informatii secrete din domeniul energetic, al economiei nationale a României, informatii care ar fi fost de natura sa pericliteze securitatea statului.

Potrivit anchetatorilor, Benyatov ar fi facut parte din grupul infractional cu caracter transnational si spionaj economic, alaturi de consultantul international Stamen Stanchev si de fostii functionari ministeriali Dorinel Mihai Mucea si Mihai Radu Donciu.

Citeste mai departe pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie